CSM SATU MARE- SEPSI SIC, luni ora 18



CSM Satu Mare va juca două meciuri în trei zile în sala LPS. Sâmbătă la prânz în Liga Națională cu Sirius Târgu Mureș, iar apoi luni seara de la ora 18 derby-ul din sferturile Cupei României cu SEPSI SIC.
”Amalia Tătăran va da mingea de start la meciul CSM SATU MARE- SEPSI SIC
Continuăm tradiția și invităm alături de echipa noastră campionii din sportul sătmărean
Astfel, luni de la ora 18 la meciul de Cupa României dintre CSM SATU MARE și SEPSI SIC , mingea de start va fi dată de multipla noastră campioană la spadă, AMALIA TĂTĂRAN, componentă a lotului național al României.
Vă așteptăm la sală pentru a vedea derby-ul ultimelor două sezoane din baschetul românesc, dar și pentru a da o mână de ajutor copiilor de la Centrul Sf. Francisc…
La intrarea în sală va fi amplasată o urnă în care veți putea face donații pentru a completa împreună suma strânsă și de la echipa noastră (jucătoare și staff)…Pentru un CRĂCIUN FERICIT TUTUROR!”, este mesajul transmis pe pagina oficială de facebook de conducerea CSM-ului.
Așadar, sătmărenii sunt așteptați atât sâmbătă la sală la meciul cu Sirius, dar mai ales luni seara la duelul cu SEPSI. Pentru un spectacol garantat și pentru o faptă bună…





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts