Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, ediția a XXII-a, la Negrești-Oaș

A XXII-a ediție a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă va avea loc duminică, 29 decembrie 2019, la Negrești-Oaș. La tradiționalul eveniment sunt așteptate 16 ansambluri folclorice, cete și grupuri de colindători din Țara Oașului și din zonele etnografice învecinate.Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în parteneriat cu Muzeul Ţării Oaşului şi Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaş. Detalii despre aceste eveniment au oferit, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, managerul Casei Orășenești de Cultură, Anca Volşik şi directorul Muzeului în Aer Liber al Țării Oașului, Anca Natalia Rusu.

În aer liber
Festivalul-concurs va fi găzduit de Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului. Se poate spune de o întoarcere ,,acasă” a nepoţilor şi strănepoţilor de pe întreg teritoriul Ţării Oaşului, întrucât aici în casele din Racşa, Tur, Negreşti sau Călineşti, au locuit bunicii şi străbunicii noştri cu tot ceea ce înseamnă tradiţie şi simţire oşenească, unde războiul de ţesut din Târşolţ ne-a îmbrăcat, unde moara cu apă din Certeze ne-a hrănit, iar biserica din Lechinţa e cea care ne-a ţinut vii. Ne sunt alături invitaţi dragi de pe meleaguri învecinate precum Maramureş, Cluj şi Sălaj care vor aduce vestea minunată a naşterii Mântuitorului.

An de an festivalul a crescut în valoare, lucru certificat de fiecare dată de un juriu format din specialişti etnologi şi muzicologi, care analizează și evaluează prestația fiecărei cete de colindători, conform regulamentului de organizare și desfășurare a festivalului.

În acest an juriul este format din Prof.dr. Natalia Lazar, asistent universitar la Centrul Universitar Nord Baia Mare; Drd. Marcel Malanca, protopop al Protopopiatului Ortodox Oaş; Drd. Doru Dejeu, profesor, conducător al ansamblului folcloric ,,Someşul” din Cluj Napoca; Dr. Dan Variu, cadru didactic asociat la Academia Naţională de muzică Gheorghe Dima şi artist liric la Filarmonica de stat Transilvania; Jurist Ioan Cionca, secretarul Oraşului Negreşti-Oaş.

Programul  Festivalului
Programul Festivalului este în aşa fel stucturat încât să reînvie un vechi obicei arhaic, unde după participarea la Sfânta Liturghie, comunitatea întreagă se regăsea la ciuperca de danţ, celebrând bucuria reîntâlnirii şi exprimând prin muzică şi dans întreaga spiritualitate a eposului oşenesc.

Va urma un concert extraordinar susţinut de Marius Ciprian Pop, desfăşurarea propriu – zisă Festivalului şi vom încheia cu premierea participanților.

Participanți la festivalul – concurs:

· Corul bărbaţilor din Tur

· Ceata de corindători a Asociației Țara Oașului

· Ansamblul folcloric „Sânzienele”

· Ansamblul folcloric „Măgura”, Târșolț

· Ceata colindãtorilor de la biserica din Racșa

· Ansamblul folcloric „Oașul”

· Grupul de colindãtori din Prilog

· Ansamblul folcloric „Florile Turțului”

· Ansamblul folcloric studențesc „Nord” al CUNBM

· Peștera din Vama

· ,,Brondoșii” din Cavnic

· Colindătorii din Marna

· Călineștenii Țării Maramureșului

·Ansamblul ,,Cetatea Codrului” din Ardud

· Ansamblul ,,Flori de tradiþii” din Valcău de Jos

· Ansamblul ,,Zestrea Colindiţa” din Gherla

La festival sunt invitaţi toţi cei care simt şi trăiesc alături de noi bucuria sărbătorilor de iarnă, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, iar noi promitem că vom fi gazde ospitaliere şi de această dată.

Florin Dura

ULTIMELE ȘTIRI

FOTOGALERIE. CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ. Aproximativ 250 kg de pietre semipreţioase, presupuse a fi chihlimbar, depistate în OAȘ

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Satu Mare au desfăşurat o acţiune specifică în zona de competenţă, în urma...

Dosarele pentru anchete sociale se depun ONLINE! La Satu Mare

Pentru evitarea aglomerației din cadrul Primăriei, dosarele pentru anchete sociale se depun ONLINE! Sătmărenii care solicită în această perioadă efectuarea anchetelor sociale pentru dosarele de...

Trupa lui Ritli pierde la “masa verde” restanța cu CAO Oradea

Covid-19 afectează tot mai serios activitatea cluburilor din eșalonul trei, și nu numai, iar primele amânări ajung să se transforme în rezultate stabilite la...

Mânce-o câinii școală!

Vă mai amintiți cum ne amăgeam, puști fiind, că dacă ungem școala cu slănină o s-o mănânce câinii și noi, slavă Domnului, vom scăpa...

Latest Posts