More


    FOTOGALERIE. Cele trei imobile selectate pentru Biblioteca Județeană, EVALUATE de consilierii județeni

    =

    Consiliul Județean Satu Mare și-a propus mutarea Bibliotecii Județene într-o nouă clădire, într-un timp cât mai scurt. Consilierii județeni au evaluat marți cele trei imobile selectate, pentru a aprecia dacă acestea corespund nevoilor unei astfel de instituții de cultură.

    Printre alte criterii importante, noul sediu al bibliotecii trebuie să dispună de un spațiu de cel puțin 2.400 metri pătrați, utilizabil pentru depozitarea celor peste 450.000 de volume și documente.

    Reamintim faptul că după ce conducerea Consiliului Judeţean a dat publicităţii intenţia de a achiziţiona un sediu nou pentru Biblioteca Judeţeană, în cursă au fost înscrise zece clădiri.

    După prima selecţie, în finală s-au calificat trei clădiri: Fostul mall Ankora, parterul clădirii blocului Bud de pe bulevardul Independeţei din Micro 17 şi fostul Centru de Dializă de la fostul Cinema Luceafărul.

    “Cele trei locaţii au avut dosarul complet, şi toate cerinţele tehnice actualizate. Am cerut ca şi condiţie eliminatorie ca să aibă structura de rezistenţă în aşa fel încât să suporte anumite greutăţi, pentru că bliotecă nu se poate face în orice construcţie”, a precizat preşedintele Pataki Csaba.

     

    O altă cerinţă impusă a fost ca aceste clădiri să se afle în zona de impozitare A, adică să se afle într-o zonă centrală, nu la periferia oraşului.

    Pataka Csaba a adeclarat că cele trei clădiri vor fi evaluate şi li se va acorda un punctaj, în baza căruia se va lua o decizie, lucru care s-a întâmplat ieri.

     

    „Suntem în procedura de contractare a unui evaluator care să certifice valoarea de piață. Procesul de achiziție se încheie 100% în acest an”, a spus președintele Consililului Județean, Pataki Csaba.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img