Sătmăreanul Robert Laszlo – ales prim-vicepreședinte al Asociației Naționale de Folclor din România

În data de 21 decembrie la Bistrița au fost prezenți conducătorii de ansambluri folclorice și directorii de instituții culturale din toate zonele etnografice ale țării, membri ai Asociației Naționale de Folclor, parte a Uniunii Mondiale de Folclor (IGF). Județul Satu Mare a fost reprezentat de Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în calitate de reprezentant al Ansamblului Folcloric al Județului „Doruri Sătmăre”.

În acest cadru, prof. dr. Dorel Cosma, preşedintele I.G.F., a prezentat agenda culturală și proiectele culturale pentru anul 2020. De asemenea, s-a făcut o analiză a activităţii culturale din 2019, an în care Asociaţia Naţională de Folclor a reprezentat România la evenimente importante pe plan mondial.

Tot în cadrul ședinței s-au votat noii membri în conducerea asociației, astfel Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a fost ales în unanimitate, în funcția de prim-vicepreședinte Asociației Naționale de Folclor din România. Menționăm că această asociație a fost declarată recent ca fiind de utilitate publică.

Pentru prima dată în județul nostru, în avanpremiera festivalului ”Sâmbra Oilor”, din anul acesta, a avut loc ședința Asociației Naționale de Folclor din România, la care a fost prezentă conducerea Asociației, precum și cei mai importanți specialiști din domeniul folclorului din România, veniți la Satu Mare pentru cea de-a LXIII-a ediție a cunoscutei sărbători folclorice, ”Sâmbra Oilor”..

De asemenea, pentru anul 2020, managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare împreună cu prof. dr. Dorel Cosma – președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.) au stabilit ca Festivalul Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colțu` mesii” să capete un caracter internațional, iar în deschiderea manifestărilor să aibă loc – în premieră la Satu Mare – ședința Uniunii Mondiale de Folclor, cu participarea reprezentanților I.G.F. din 15 țări de pe întreg globul.
Toate acestea reprezintă o recunoaștere la cel mai înalt nivel a activității CJCPCT Satu Mare pusă în slujba salvgardării și promovării folclorului autentic.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ionel Arsene (PSD): Prin desfiinţarea programului “Prima casă’’, o familie va suporta 100.000 lei în plus

Prin desfiinţarea programului ‘’Prima casă’’, o familie care are nevoie de locuinţă va suporta peste 100.000 lei în plus prin accesarea unor alte tipuri...

Primarul din Târgu Mureş, amendat cu 10.000 de lei. CNCD: Afirmaţiile sale sunt extrem de rasiste

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat, miercuri, pe primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, cu suma de 10.000 de lei, și a...

Critici din Parlamentul European pentru Guvernul Orban: Nu o luaţi pe acelaşi drum ca Polonia şi Ungaria

Șefa grupului socialiștilor și democraților din Parlamentul European a criticat Guvernul Orban pentru schimbările pe care vrea să le aducă legii electorale, relatează MEDIAFAX. „Guvernul...

Mani Gyenes și tradiționala primire dulce de la Autonet

A devenit deja o tradiție ca, după fiecare ediție la care a participat la Dakar, colegii de la Autonet să-l primească...

“I-am făcut milionari”

Criticat pentru politica pe care o aplica la FCSB, Gigi Becali a tinut sa le raspunda lui Florin Gardos si Ioan Hora, doi fosti...