168 de ani de la nașterea lui Vasile Lucaciu – „Leul de la Şişeşti”

Născut la 21 ianuarie 1852, în comuna Apa, Comitatul Sătmar, Vasile Lucaciu a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania.

În anul 1868, este trimis de ierarhia Bisericii Greco-Catolice la Institutul de Teologie şi Filozofie din Roma, unde în anul 1874 îl termină cu „Magna cum laude”, obţinând titlul de doctor în filozofie şi teologie. Reîntors acasă în anul 1875, dr. Vasile Lucaciu se căsătoreşte cu fata preotului din Potău (jud. Satu Mare), Paulina Serbac, fiind numit preot în Sîncraiul de pe Gruiu (jud. Sălaj). În anul 1878 devine profesor de teologie şi limba română la Gimnaziul din Satu Mare.

Din anul 1885 a activat ca preot paroh greco-catolic în Șișești, unde a ridicat o biserică monumentală sfințită la 15 august 1890.

Activând ca scriitor politic, printre altele în „Gazeta de Transilvania” și „Observatorul”, inițiator și semnatar al Memorandumului, și lider al Partidului Național Român, a avut de suferit în repetate rânduri represiunea autorităților de la Budapesta. În perioadele în care a fost deținut politic, românii ardeleni i-au dedicat în semn de prețuire și solidaritate un cântec: Doina lui Lucaciu.

Dr. Vasile Lucaciu a fost unul dintre românii care au semnat Memorandumul din 1892. Procesul în care semnatarii Memorandumului au fost acuzați de negarea autorității maghiare și de solicitarea independenței Transilvaniei, i-a adus cei mai mulți ani de închisoare dintre toți condamnații, 5. Prin intervenția directă a lui Carol I, ei vor fi eliberați, după un an de temniță, în 1895. În anul 1905 a fost ales cu mare majoritate de voturi deputat de Beiuș în parlamentul de la Budapesta, din partea PNR. Venit în Regatul României după începutul Primului Război Mondial, a militat intens pentru alierea țării cu Puterile Antantei, pentru se putea realiza reîntregirea României. Tot în acest scop a îndeplinit, – trimis de guvernul român – misiuni de prezentare a poziției române în privința situației inacceptabile a românilor majoritari din Transilvania, inclusă în statul austro-ungar.
În anul 1918 a fost unul din membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei. La alegerile din 1919 a fost ales deputat în Parlamentul României din partea PNȚ.

A trecut la cele veșnice în 29 noiembrie 1922, la Satu Mare. La înmormântarea lui din 1 decembrie 1922 au participat cele mai de seamă personalităţi, în frunte cu primul ministru Brătianu şi bunul său prieten Octavian Goga. Au participat Arhiepiscopul dr. Valeriu Traian Frenţiu, cu un sobor de preoţi de la Oradea, Episcopul dr. Iuliu Hossu de la Gherla şi Episcopul Niculescu de la Lugoj.

Convoiul mortuar a pornit în ziua de 1 decembrie din Satu Mare spre Şişeşti, însoţit şi întâmpinat pe drum de o mulţime impresionantă. Majestatea Sa, Regele Ferdinand I, decretase doliu naţional.

Primul ministru Ion I. C. Brătianu a decorat sicriul în care se afla corpul neînsufleţit al lui Vasile Lucaciu cu Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Comandor.

Din discursul emoţionant rostit de Octavian Goga redăm un scurt fragment: “s-a dus din mijlocul nostru părintele Vasile Lucaciu, închizând în sicriul lui protestarea istoriei Ardealului românesc de o jumătate de veac. Sunt oameni predestinaţi să concentreze în sufletele lor aspiraţiunile publice, oameni cari se ivesc pe toate câmpurile de luptă aducând parcă de sus mistica flacără a credinţei.

Sunt Tyrteii Eladei, proroci, cum le zice Vechiul Testament, Eroi, cum îi numeşte Carlyle. Fiinţa lor este un rezumativ al societăţii, o concretizare a operei. Vasile Lucaciu a fost zidit din acest rar aluat”.

Marți, 21 ianuarie 2020, la Apa, județul Satu Mare, în localitatea natală a marelui patriot român și luptător pentru drepturile politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni, dr. Vasile Lucaciu, reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare l-au comemorat pe Vasile Lucaciu, depunând jerbe de flori la bustul marelui erou din curtea Casei Memoriale Dr. Vasile Lucaciu.

“La 168 de ani de la nașterea preotului Dr. Vasile Lucaciu, marele patriot a fost comemorat în localitatea Apa, locul de naștere al uneia dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni. Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, a depus astăzi o jerbă de flori la bustul marelui erou din curtea Casei Memoriale Dr. Vasile Lucaciu. Figura acestei mari personalități a fost evocată la Căminul Cultural din localitate, acolo unde a avut loc și un moment artistic dedicat memoriei Dr. Vasile Lucaciu.”, se arată în comunicatul Consiliului Județean Satu Mare.

Nicolae Ghişan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Lansare de carte – „Steagul de nuntă – variație și constanță în obiceiurile nupțiale din Țara Oașului și Țara Beiușului” Laura Cergheș – Marina

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Cenaclul Cronograf...

PREMIERĂ. Filmul „colectiv” se vede în avanpremieră la Satu Mare

Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau, va rula în cinematografele din România începând cu data de 28 februarie. „colectiv” se va vedea în avanpremieră...

ÎNGRIJORARE. Peste O SUTĂ de sătmăreni, IZOLAȚI la domiciliu. Peste 250 de ”ITALIENI” au tranzitat Petea

La sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Satu Mare a avut loc azi întrunirea medicilor de familie convocată de Direcția de Sănătate Publică...

FOTGALERIE. ”HOȚII îți invadează INTIMITATEA. Campanie derulată de polițiștii sătmăreni ”

Campania de prevenire a furturilor din locuințe ,,Hoții îți invadează intimitatea ” a fost inițiată de către Inspectoratul General al Poliției Române – Institutul...

RAZIE. Curățenie în TRAFIC. Aproape 20 de permise, SUSPENDATE într-o singură zi

Peste 140 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sătmăreni ieri, 26 februarie a.c., cu ocazia acțiunilor organizate pe raza județului Satu Mare.  Polițiștii...