Creșă modernă la Negrești

Pe lângă proiectul prin care s-a început construirea primei creșe din orașul Negrești Oaș pentru copii de până la 3 ani, pe amplasamentul fostei Școli nr. 2 din Popăscu, conducerea Primăriei a depus vineri pentru finanțare un nou proiect din fonduri europene pentru dotarea Creșei și asigurarea cheltuielilor pentru funcționarea creșei în primii 2 ani. Proiectul are o valoare de 2,7 milioane de lei, o durată de 30 de luni, iar obiectivul acestuia este creșterea participării la învățământul ante-preșcolar pentru un număr de 73 de copii din orașul Negrești-Oaș.

Prin proiect vor fi achiziționate toate dotările de care are nevoie creșa: începând de la mobilier pentru sălile de joc, saltele și lenjerii de pat, echipamente de igienă și curățenie, dotări IT, până la centre de joacă pentru exterior și diverse jocuri de îndemânare, care au scop dezvoltarea creativității și autonomiei personale a copiilor. De asemenea, personalul creșei va fi angajat prin proiect și va beneficia de sesiuni de formare și dezvoltare profesională, cu scopul de a îmbunatăți rezultatele învățării și competențele copiilor.

Proiectul se adresează și părinților, care vor putea să-și dezvolte competențele parentale și încrederea în capacitatea lor de a-și crește și educa copilul. Astfel, creșa va fi un centru de informare – formare pentru creșterea competențelor parentale ale unor familii tinere din comunitate care au sau urmează să aibă un copil, dar și o resursa de informare semnalând problemele cu care se confruntă familiile, situațiile de risc, de criză, existența unor cazuri de neglijare sau abuz.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

E clar de ce PNL doreşte anticipate. Vrea voturile românilor înainte ca facturile să explodeze

„Vă mai aduceţi aminte care a fost una dintre primele măsuri ale guvernului Orban? E simplu! Scutirea de taxe pentru bănci şi pentru coloşii...

Sondaj prezentat în ședința CEx PSD: PNL-38%, PSD-27%, USR-14%

Social-democrații au discutat în ședința CEx de miercuri pe marginea unui sondaj de opinie prezentat de Marcel Ciolacu care dă PSD la 27%, în...

MAE salută aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Franţa, Germania şi Marea Britanie

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, joi, a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Franceză, Republica Federală Germania şi Regatul Unit...

PSD nu participă la votul de învestitură a Guvernului Orban 2

Liderii PSD au votat în unanimitate în ședința CEx să boicoteze ședința de plen programată luni, în care ar fi trebuit să fie dat...

Când unii cetăţeni sunt certaţi cu cele mai elementare noţiuni de bun simţ

Un sătmărean disperat ne-a trimis la redacţie câteva imagini prin care ne arată prin ce calvar trebuie să trăiască și asta din cauza unor...