More


    Două mari proiecte, lansate la Ardud

    =

    Două mari și importante proiecte vor fi lansate la Ardud chiar de Ziua Poetului Național, Mihai Eminescu, care este declarată și Ziua Culturii Naționale. Cele două proiecte vizează construirea la Ardud a unui Centru de permanență și a unui Centru multifuncțional. Un rol covârșitor la realizarea celor două proiecte l-a avut primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, alături de echipa sa de la Primărie.

    Primul dintre proiectele lansate este „Centru de permanență”, care va avea loc în Sala de ședințe a Primăriei Ardud, de la ora 13:00.
    UAT Oraș Ardud, județul Satu Mare, în parteneriat cu Asociația CREST și Primăria Napkor din Ungaria implementează în perioada 01.11.2019–31.10.2020 proiectul cu titlul “PrimCare RO-HU – Acces transfrontalier la servicii de urgență și asistență medicală primară de înaltă calitate în comunități mici”, cod ROHU-407.
    Proiectul este cofinanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, Prioritatea PA4–Îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a sănătății (Cooperarea în domeniul sănătății și prevenției bolilor), Obiectiv specific 4.1 Servicii medicale preventive si curative, în zonă eligibilă, îmbunătățite.
    Cel de-al doilea proiect, „Centru multifuncțional”, va fi lansat în aceeași locație o jumătate de oră mai târziu.
    Primăria Orașului Ardud anunță începerea implementării proiectului cu titlul „Centru multifuncțional Ardud”. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 18.729 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SSE 2014-2021 în cadrul Programului Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor.
    Proiectul vizează elaborarea documentațiilor tehnico- economice pentru construirea unui centru multifuncțional în orașul Ardud, județul Satu Mare.
    Grupul țintă al proiectului este alcătuit din cel puțin 1150 de beneficiari care aparțin grupurilor vulnerabile.
    La evenimentul de lansare a celor două proiecte vor participa reprezentanți ai promotorului de proiect cât și reprezentanți ai comunității locale. În cadrul conferinței vor fi prezentate obiectivele proiectului, activități ce urmează să fie implementate, precum și rezultatele așteptate.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img