Liturghie Arhierească la Scărişoara Nouă

Marți, 07 ianuarie 2020, cu prilejul sărbătorii Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorului Domnului, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a liturghisit împreună cu Preasfințitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Mănăstirea “Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului de iarnă al lăcașului de cult.

Sobor de preoţi impresionant
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Arhim. Spiridon Belei, stareţul mănăstirii, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Sau Mare, Pr. Marcel Malanca, protopopul de Oaş, Pr. Prof. Gabriel Groza, directorul Liceului Ortodox “Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, alţi preoţi din parohiile vecine sau invitaţi, arhidiaconi.

În mulţimea de credincioşi s-au aflat prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, primarul comunei Pişcolţ, Cosmin Valentin Varga, Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească și alţi oficiali.

De asemenea la Sfânta liturghie arhierească au fost prezenți și o parte a membrilor ASCOR, filiala Baia Mare care au venit îmbrăcați în frumosul port tradițional iar un grup de tulnicărese a întâmpinat soborul de ierarhi şi preoţi la sosirea la biserica mănăstirii. Răspunsurile la strană au fost date de către membrii Grupului bizantin “Anastasios” condus de Dr. Iustinian Ioachim Simion.

După încheierea Sfintei liturghii, cei doi ierarhi au primit în dar câte o icoană pictată și o bederniță brodată cu chipul Sfântului Ioan Bozezătorul.

Cuvânt de învăţătură
Un vast cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop IUSTIN despre naşterea şi viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, despre martiriul lui, despre activitatea şi misiunea sa.

“Îl cinstim astăzi pe cel ce a avut un rol unic în istoria mântuirii neamului omenesc: Sfântul Ioan Botezătorul. Este un mesaj complex pentru că mesajul lui se adresează tuturor categoriilor sociale. Puţin s-a păstrat din predica lui, dar Sfântul Evanghelist Luca ne redă câteva lucruri esenţiale. Mulţimea întreba: ce să facem, învăţătorule? Zicea: cel ce are două haine să dea celui care nu are. Nu-i condamna pe cei ce au mai multe haine, ci să facă milostenie, să dea şi celor care nu au. Cel ce are pâine să facă şi el asemenea. Cel căruia îi prisoseşte hrana să dea şi celui ce nu are hrană. Au venit vameşii. Noi ce să facem, învăţătorule? Zicea: să nu luaţi mai mult decât ceea ce este rânduit vouă prin lege. Deoarece ei vămuiau şi luau de patru ori mai mult. Şi au venit soldaţii, militarii, fioroşii, care erau spaima populaţiei, şi au zis: noi ce să facem. Să nu nedreptăţiţi pe nimeni. Să vă mulţumiţi cu solda voastră. Şi Ioan a lăsat această carte a relaţiilor dintre oameni de schimbare a mentalităţii. Acesta a fost Ioan Botezătorul”.

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a vorbit despre soborul Sfântului Ioan Botezătorul: “Iată, Sfântul Ioan Botezătorul ne cheamă, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru al XIV-lea an consecutiv, în sobor de slujitori sfinţiţi ai Sfintelor Altare şi sobor binecredincios al lui Dumnezeu, iar de doi ani în această sfântă şi nouă biserică pusă sub oblăduirea duhovnicească a celui între Sfinţi, Sfântul Ioan Botezătorul”.

Andrei Fărcaş, redactor la revista “Graiul Bisericii Noastre”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ÎNGRIJORĂTOR. Încă două țări cu MULȚI SĂTMĂRENI, întroduse în ZONA ROȘIE. Despre ce e vorba

Încă două țări din Europa, în care se află foarte mulți sătmăreni, au fost introduse în zonele roșii de coronavirus. ”Începând cu data de 26...

FOTOGALERIE. Cazare în CORTURI pentru care nu RESPECTĂ măsurile de autoizolare și carantină

Autoritățile sătmărene le-au pregătit o surpriză nu tocmai plăcută pentru cei care, veniți din zonele roșii sau galbene nu respectă măsurile de carantină, respectiv...

DECIZIE. Se reiau LUCRĂRILE pe rețeaua de DRUMURI județene! Pe ce TRONSOANE se lucrează

La o scurtă vizită pe teren, astăzi, 27 martie, se poate observa că se efectuează mai multe tipuri de lucrări pe rețeaua de drumuri...

LIBER peste GRANIȚA cu Ungaria. Cine ARE VOIE să treacă în AMBELE SENSURI

S-a dat liber la granițacu Ungaria dar numai pentru o anumită categorie de oameni. Autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis ca începând...

ÎNGRIJORARE. Peste 200 de sătmăreni, ÎN CARANTINĂ. Circa 3.260, la IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 27 martie, se află în carantină 202 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3259 persoane. La nivelul judetului nostru au...