More


    Petea, pe primul loc între vămile prin care sunt introduse în țară mașini furate din Occident

    =

    Peste 200 de maşini furate, depistate în 2019. În unsprezece luni ale anului 2019, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 230 de autovehicule semnalate furate sau căutate de autorităţi (185 autoturisme, 24 microbuze, 13 automarfare, 2 motociclete şi 6 remorci), cifră care se menţine la valoarea înregistrată în anul anterior. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare), P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Borş (judeţul Bihor).

    Spre exemplu, în data de 12 octombrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, B.V., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județul Argeș. Acesta conducea un autoturism marca Porsche Cayenne, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2018. La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat este căutat de autoritățile din Italia. Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 475.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea.

    De asemenea, în perioada de referinţă au fost constatate 257 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi bulgari, ucraineni, moldoveni, albanezi, croaţi, georgieni, francezi, greci, germani, lituanieni, letoni, polonezi, sârbi şi alţii. În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.

    În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate frontierele României, sunt Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, dar şi România, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc. În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.

    Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img