Raul Ziman a ajuns în curtea celor de la FCSB

Nu mai e niciun secret că prezența ca antrenor coordonator a sătmăreanului Dacian Nastai, la FCSB reprezintă o bună oportunitate pentru juniorii talentați din zonă de a face pasul spre clubul patronat de Gigi Becali.

O astfel de șansă pare că i-a surâs și mijlocașului de la LPS Satu Mare, Raul Ziman. Considerat a fi liderul generației sale la Satu Mare și convocat în câteva rânduri și la acțiunile lotului național al României , Raul Ziman a ajuns în această iarnă la grupa de U 19 a celor de la FCSB…O grupă ce evoluează nu doar la nivelul elitelor la juniori ci și ca satelit al vicecampioanei în Liga a 3-a.


”Mă bucur că Raul a ajuns aici. Mai întâi l-au ținut în probe iar acum se pare că oamenii chiar sunt mulțumiți de el. Mi-aș dori foarte mult să reușească. De când am venit să lucrez la FCSB mi-am dat seama că sunt șanse mici să te vadă direct cineva , la Satu Mare .Oricât de talentat ai fi…De aici de la București ai mai multe perspective. Te vede la un amical un om de fotbal, vin mereu scouteri, ești și aproape de Casa Fotbalului” a spus Dacian Nastai care a amintit de fostul său elev, Florin Gardoș.
”Dacă venea la Șimleu cu restul trupei poate nu ajungea sus. A venit la Chiajna lângă București și a prins de aici un culoar favorabil. Sper să treacă peste accidentări și să revină pe teren. ” a mai spus Nastai cel care acum coordonează la Centrul de copii și juniori de la FCSB activitatea grupelor de 16 și 17 ani.
”Avem cred cele mai bune condiții din țară. Mă bucur că Dorel Ziman, tatăl lui Raul a venit aici și a văzut cum se lucrează la o Academie. Își lasă copilul pe mâini bune” a încheiat Nastai.
Raul Ziman a început fotbalul de mai bine de zece ani, perioadă în care a lucrat în majoritatea timpului cu profesorul Mihai Sabău, care i-a fost mentor. Prima legitimare a fost la LPS Satu Mare, iar în ultimii doi ani a avut dublă legitimare, la Unirea Tășnad (L3) și Energia Negrești (L4).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ÎNGRIJORĂTOR. Încă două țări cu MULȚI SĂTMĂRENI, întroduse în ZONA ROȘIE. Despre ce e vorba

Încă două țări din Europa, în care se află foarte mulți sătmăreni, au fost introduse în zonele roșii de coronavirus. ”Începând cu data de 26...

FOTOGALERIE. Cazare în CORTURI pentru care nu RESPECTĂ măsurile de autoizolare și carantină

Autoritățile sătmărene le-au pregătit o surpriză nu tocmai plăcută pentru cei care, veniți din zonele roșii sau galbene nu respectă măsurile de carantină, respectiv...

DECIZIE. Se reiau LUCRĂRILE pe rețeaua de DRUMURI județene! Pe ce TRONSOANE se lucrează

La o scurtă vizită pe teren, astăzi, 27 martie, se poate observa că se efectuează mai multe tipuri de lucrări pe rețeaua de drumuri...

LIBER peste GRANIȚA cu Ungaria. Cine ARE VOIE să treacă în AMBELE SENSURI

S-a dat liber la granițacu Ungaria dar numai pentru o anumită categorie de oameni. Autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis ca începând...

ÎNGRIJORARE. Peste 200 de sătmăreni, ÎN CARANTINĂ. Circa 3.260, la IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 27 martie, se află în carantină 202 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3259 persoane. La nivelul judetului nostru au...