Start perfect pentru Sorana Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe cehoaica Barbora Strycova cu 6-2, 7-6 (5), luni, la Melbourne.
Cîrstea (29 ani, 74 WTA) a avut nevoie de o oră şi 43 de minute pentru a obţine victoria în faţa adversarei sale (33 ani, 34 WTA), cap de serie numărul 32.
Românca a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a dominat la mingile direct câştigătoare (32-15), chiar dacă a făcut mai multe erori neforţate (32-22).
Singura confruntare anterioară a avut loc în 2019, în optimi la Istanbul, Strycova câştigând cu 6-2, 1-6, 6-3.
Cîrstea şi-a asigurat un cec de 128.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi tânăra jucătoare americană Cori Gauff (15 ani, 67 WTA), care a dispus luni de ‘’veterana’’ Venus Williams (39 ani, 55 WTA) cu 7-6 (5), 6-3.
Alte trei românce se află pe tabloul de simplu la Melbourne, Simona Halep (a patra favorită), care o va înfrunta în primul tur pe americanca Jennifer Brady, Irina Begu o va avea ca adversară pe olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul nouă, iar Monica Niculescu o va întâlni pe franţuzoaica Alize Cornet.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...