Vzită oficială în Ucraina

Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, vicepreședinte, respectiv primarii a patru localități din județ, participă la o vizită oficială, onorând astfel invitația Consiliului Raional Vinogradov, Ucraina. În cadrul întâlnirii urmează să fie dezbătute noile oportunități de proiecte transfrontaliere din cadrul programului ENI-HUSROUA 2014-2020. Prin implicarea localităților sătmărene Lazuri, Tarna Mare, Santău și Ardud, regiunile din Ucraina și județul Satu Mare își propun să întrețină relații de colaborare în domeniul sanitar, cultural și cel al situațiilor de urgență. Pe durata celor două zile ale vizitei, liderii județului, respectiv cei patru primari, au o întrevedere cu Vitaliy Liubka, președintele Consiliului Raional Vinogradov, regiunea Transcarpatia – Ucraina și cu liderii localităților partenere din regiune pentru a discuta detaliile cooperării. În conformitate cu cele stabilite, Tarna Mare, Santău și Vinogradov vor depune proiecte comune în domeniul dezvoltării sistemului sanitar, localitățile Lazuri și Vylok, respectiv Ardud și Veljatyino din raionul Hust – în domeniul conservării valorilor culturale. Prin proiectele ENI-HUSROUA 2014-2020, în localitățile Lazuri și Vylok se vor înființa centre culturale, în timp ce la Tarna Mare, Santău și Vinogradov se va îmbunătăți infrastructura sistemului sanitar.
Liderii județului Satu Mare vor face o vizită și la Veljatyino, unde va avea o întâlnire cu liderul Consiliului raional, respectiv cu primarul localității.
Pe durata vizitei, liderii locali au participat nu doar la întâlniri profesionale, ci au avut parte și de urări de An Nou, căci, cu toate că în conformitate cu calendarul gregorian aproape întreaga lume sărbătorește Anul Nou pe data de 1 ianuarie, în Ucraina, ca parte a fostei Uniuni Sovietice, se sărbătorește Anul Nou și pe data 14 ianuarie, dată care nu este sărbătoare oficială de stat, însă face parte din tradiția națiunii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FUGAR căutat de autoritățile franceze PRINS la Vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Franța pentru săvârşirea...

REUȘITĂ. Sãtmãrenii Stefan Weber și Josef Szepessy, rămân consilierii noului administrator al districtului Ostalb (Germania), înfrățit cu Satu Mare

Chiar dacă administratorul districtului Ostalb (Geermania) înfrățit cu județul Satu Mare, s-a schimbat, cei doi sătmăreni, Stefan Weber și Josef Szepessy, rămân, în continuare,...

SUPER-VESTE. Trei VINDECAȚI într-o singură ZI. Numărul cazurilor ACTIVE în scădere

Super-veste pentru sătmăreni. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare au fost înregistrate trei cazuri de vindecări de coronavirus. Prefectura Satu Mare...

Unde Civilizație nu e, nimic nu e!

În ultimul timp am scris și noi în ziar mai multe materiale cu bănci, coșuri de gunoi, terenuri de joacă vandalizate, mizerii și molozuri...

Radu Cuparu, importantă personalitate culturală de a cărui nume se leagă editarea primelor tipărituri în limba română la Satu Mare

Radu Cuparu este o personalitate foarte puţin cunoscută chiar şi în Sătmarul său natal. Importanţa personalităţii sale este dată şi de două cărticele de...