Campioana Ligii a 4-a din Satu Mare trebuie să bată campioana Clujului

Federaţia Română de Fotbal a stabilit ieri, 19 februarie, la Casa Fotbalului, prin tragerea la sorţi, meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3, sezonul 2020/2021. Momentan, cele 42 de campionate din ţară sunt în desfăşurare, campioanele nu sunt stabilite, însă favoritele la primul loc au posibilitatea, de acum, să anticipeze posibilul adversar de la vară.

Şi în noul sezon al Ligii 3 vor promova, ca de obicei, 21 dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de AJF/AMFB. Acestea au fost repartizate în şapte regiuni, iar stabilirea meciurilor s-a făcut ieri, prin tragere la sorţi.

Cel mai greu adversar
Dacă în ultimii doi ani am avut meciuri de baraj între campioanele județelor Satu Mare și Bistrița-Năsăud, acum câștigătoarea ligii a 4-a de la noi se va duela cu câștigătoarea ligii a 4-a din Cluj.
Deocamdată, lider în liga a 4-a din Cluj e Someșul Dej, echipă ce a fost pregătită până în decembrie de sătmăreanul Mircea Bolba. Se anunță o luptă în trei pentru titlu, între Someșul Dej, ACS Florești și ACS Suporter Cluj, echipe despărțite de trei puncte înaintea sezonului de primăvară…
”Este, clar, cel mai dificil adversar pentru campioana județului nostru. Dar sperăm ca la vară echipa care va câștiga liga a 4 -a la noi să și promoveze” spun oficialii AJF-ului sătmărean.
Jocurile se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, tur – retur, pe terenul fiecărei echipe. Pentru promovarea în Liga 3, datele de disputare a meciurilor de baraj sunt: 13 iunie 2020, ora 18:00 (turul) şi 20 iunie 2020, ora 17:30 (returul).
Iată cele şapte regiuni şi meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3 rezultate în urma tragerii la sorţi:
Regiunea 1, Nord-Est: Vaslui – Bacău, Botoşani – Suceava, Neamţ – Iaşi;

Regiunea 2, Nord-Vest: Sălaj – Bihor, Maramureş – Bistriţa- Năsăud, Cluj – Satu Mare;
Regiunea 3, Centru: Sibiu – Harghita, Alba – Braşov, Mureş – Covasna;
Regiunea 4, Vest: Timiş – Mehedinţi, Arad – Caraş Severin, Gorj – Hunedoara;
Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj – Olt, Teleorman – Argeş, Vâlcea – Dâmboviţa;
Regiunea 6, Sud: Prahova – Călăraşi, Giurgiu – Bucureşti, Ilfov – Ialomiţa;
Regiunea 7, Sud-Est: Tulcea – Constanţa, Vrancea – Galaţi, Buzău – Brăila.

*prima echipă extrasă va fi gazdă în meciul tur din dubla manşă pentru promovarea în Liga 3.

Campioanele cu
actele în regulă înaintea barajului
Campioanele trebuie să prezinte actele la FRF, că îndeplinesc condiţiile de participare la baraj, până pe 8 iunie.
În şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal desfăşurată pe 17 decembrie 2019, membrii acestuia au aprobat ”Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, sezonul competiţional 2020/2021”.
La jocurile de baraj au dreptul să participe numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică. Până la data de 15 ianuarie 2020, fiecare asociaţie judeţeană, respectiv AMFB a avut obligaţia de a trimite, la Departamentul Competiţii al FRF, un tabel cu cluburile/asociaţiile sportive participante la campionatul Ligii 4, ediţia 2019-2020. Apoi, până la data de 8 iunie 2020, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă (CIS-ul) al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dreptul de participare la jocul de baraj îl deţine structura sportivă clasată la finalul campionatului Ligii a 4-a pe locul 1 în fiecare judeţ sau în Municipiul Bucureşti. În situaţia în care structura sportivă respectivă nu îndeplineşte condiţiile de participare la jocurile de baraj (nu deţine personalitate juridică şi/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplineşte condiţiile de participare, să fie declarată câştigătoare, deci promovată în Liga 3.
Reamintim că anul trecut deși a câștigat barajul de promovare în liga a 3-a, CSM Satu Mare n-a mai fost acceptată în eșalonul trei deoarece n-a plătit la timp garanția de 20000 lei solicitată de FRF.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ÎNGRIJORĂTOR. Încă două țări cu MULȚI SĂTMĂRENI, întroduse în ZONA ROȘIE. Despre ce e vorba

Încă două țări din Europa, în care se află foarte mulți sătmăreni, au fost introduse în zonele roșii de coronavirus. ”Începând cu data de 26...

FOTOGALERIE. Cazare în CORTURI pentru care nu RESPECTĂ măsurile de autoizolare și carantină

Autoritățile sătmărene le-au pregătit o surpriză nu tocmai plăcută pentru cei care, veniți din zonele roșii sau galbene nu respectă măsurile de carantină, respectiv...

DECIZIE. Se reiau LUCRĂRILE pe rețeaua de DRUMURI județene! Pe ce TRONSOANE se lucrează

La o scurtă vizită pe teren, astăzi, 27 martie, se poate observa că se efectuează mai multe tipuri de lucrări pe rețeaua de drumuri...

LIBER peste GRANIȚA cu Ungaria. Cine ARE VOIE să treacă în AMBELE SENSURI

S-a dat liber la granițacu Ungaria dar numai pentru o anumită categorie de oameni. Autorităţile de frontieră din România şi Ungaria au decis ca începând...

ÎNGRIJORARE. Peste 200 de sătmăreni, ÎN CARANTINĂ. Circa 3.260, la IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 27 martie, se află în carantină 202 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3259 persoane. La nivelul judetului nostru au...