More


    Ceremonia de învestire a noului subprefect al județului Satu Mare, Cosmin-Gheorghe Bota

    =

    Sala mică de ședințe a prefecturii județului Satu Mare a găzduit ceremonia de de învestire a noului subprefect al județului Satu Mare, Cosmin-Gheorghe Bota. Evenimentul s-a desfășurat în sistem videoconferință, în prezența conducerii Ministerului Afacerilor interne.

    La ședință au participat prefectul Radu Bud, alături de subprefectul Alfater Tamas, șeful cancelariei prefectului, Adrian Cozma, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, dar și mai mulți directori ai instituțiilor din județul Satu Mare sau primari din județ și alte oficialități.

    Festivitatea a debutat, așa cum a fost amintit anterior, în sistem de videoconferință, cu ascultarea Imnului Național al României. Apoi a urmat jurământul depus de noul subprefect Cosmin-Gheorghe Bota. După aceea, el a declarat: “Sunt onorat să fiu numit în această funcție extrem de importantă. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și în același timp să îi asigur că o să îmi dau tot interesul să mă ridic la nivelul așteptărilor lor. În același timp, vreau să vă asigur de buna mea colaborare, toate intențiile mele bune și de deschiderea pe care o să o am față de toată lumea.”

    Cosmin-Gheorghe Bota a fost numit în funcția de subprefect al județului Satu Mare prin Hotărârea Guvernului României nr. 97 din 04 februarie 2020, publicată în M. Of. nr. 81 /05.02.2020.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img