FOTO. INCONȘTIENT. Mort de BEAT și FĂRĂ PERMIS, la un pas să ARUNCE ÎN AER o benzinărie

Polițiștii careieni au reținut duminică un tânăr depistat fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, la volanul unui autoturism furat. Acesta a intrat cu mașina furată într-o benzinărie fiind la un pas de a produce o explozie de proporții.

Polițiștii Biroului Rutier Carei au fost sesizați la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 03.50, cu privire la faptul că pe bulevardul 25 Octombrie, din municipiul Carei, la o stație de carburanți a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Carei, în jurul orei 03.00, aflându-se la domiciliul unei persoane din aceeași localitate, a profitat de faptul că acesta dormea, i-a sustras cheile de la autoturismul acestuia, care se afla parcat pe strada Stadionului și l-a condus pe bulevardul 25 Octombrie, din Carei spre localitatea Petrești, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie.

În dreptul unei stații de carburanți din localitate, tânărul de la volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu trei autovehicule parcate regulamentar, iar în urma coliziunii autoturismul a fost proiectat în clădirea stației de carburanți, avariind o conductă de gaz din camera cazanelor.

Avaria a fost remediată la scurt timp de către organele competente astfel că nu s-au înregistrat victime omenești.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat la scurt timp de polițiști și întrucât emana un puternic miros de alcool, a fost condus la unitatea spitalicească unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Rezultatele probelor biologice de sânge au indicat la prima recoltare o alcoolemie de 1,43 g/l alcool pur în sânge iar cel de al doilea rezultat fiind de 1,24 g/l alcool pur în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în cadrul căruia polițiștii au dispus față de persoana în cauză reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Sursa foto: OpiniedeCarei

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ATENȚIE! Sălile de PĂCĂNELOR vor fi DESCHISE. Dar vor avea REGULI NOI

Coronavirusul schimbă regulile și în cazinouri și în casele de pariuri sportive. Consilierul guvernamental în domeniu estimează redeschiderea industriei jocurilor de noroc pe 15...

PRECIZĂRI. Ce se întâmplă după 1 IUNIE? Vom mai avea sau nu NEVOIE de DECLARAȚIE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care...

Căutat de autoritățile italiene, reținut la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de...

Autoturism furat din Belgia, descoperit la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat un autoturism căutat de autoritățile belgiene. Ieri...

FOTO INCREDIBIL. NESIMȚIREA ANULUI. Cum poți parca în acest hal?

Am văzut de-a lungul timpului extrem de multe parcări nesimțite, dar ceea ce se vede în această imagine parcă le întrece pe toate. Această...