Mănăstirea Moisei, lăcaş cu o istorie şi o legendă fascinantă

Aşezată la poalele Pietrosului şi străjuită de dealuri, Mănăstirea Moisei se află într-un loc de o frumuseţe rară. Liniştea care cuprinde lăcaşul de cult cere o poveste, pe care călugării mănăstirii o spun tuturor celor care le trec pragul.

Deşi are o vechime de mai bine de 400 de ani, aceasta este singura din Maramureş unde nu există un cimitir al călugărilor, deoarece, potrivit tradiţiei, mohahii erau îngropaţi pe câmp, înveliţi în coaja unui copac.

Povestea mănăstirii Moisei, situată la poalele Pietrosului Rodnei, începe în anul 1599, an în care a fost atestată documentar pentru prima dată. Există în mănăstire un perete pe care scrie: „Această biserică a fost construită de călugărul Iosif în anul 1599“. Mănăstirea Moisei a fost construită pentru sihaştrii din munţii Moieseiului de către o familie, în memoria fiului lor, Grigore. Acesta plecase de acasă, din Moisei, spre Moldova, pentru a-şi găsi o soţie, însă nu s-a întors niciodată. Grigore intrase să înnopteze la Mănăstirea Putna, însă a rămas acolo şi s-a călugărit.

Părinţii au donat acel teren călugărilor, pentru a face acolo o mănăstire în urma unui semn, a unei minuni. Şi anume vara, în timp ce ei se aflau la câmp, la fân, au auzit un sunet de clopot din pământ. Le-au spus călugărilor că e un semn de la Dumnezeu, că trebuie să facă în locul acela ceva pentru fiul lor, pe care îl credeau mort.

Legenda spune că după ani, fiul crezut pierdut a ajuns în sat, fiind trimis după ajutoare de la Mănăstirea Putna, unde se călugărise şi avea numele de Mihai. A înnoptat chiar în casa părintească, fiind recunoscut de mamă după un semn din naştere şi după crucea de aramă pe care încă o purta la gât, ca moştenire de la familie.

Apoi, stareţul de la Mănăstirea Putna l-a trimis la Moisei, unde i-a dat în grijă micul lăsaş de cult. Tocmai de aceea, Mănăstirea Moisei a fost timp de aproape 100 de ani subordonată Mănăstirii Putna. Sava Brancovici a fost cel care a târnosit bisericuţa de lemn în 1672, fiind prezentă şi o delegaţie de la Mănăstirea Putna. Mănăstirea nu a avut de suferit nici de pe urma invaziilor tătare, nici în timpul comunismului, când a fost transformată în parohie pentru a nu fi închisă.

Biserica a fost ferită de distrugerile provocate de tătari în 1717. A ocolit-o şi furia generalului austriac Bukow, care a distrus aproape toate mănăstirile din Transilvania. Chiar alături de vechea biserică din lemn, în curtea mănăstirii s-a ridicat în anul 1910 o biserică în stil neoclasic. Acolo se află o icoană despre care credincioșii spun că e făcătoare de minuni. Este o icoană cu Maica Domnului, pictată de un monah de la Muntele Athos, copie după icoana Prodromiţa de la schitul Prodromu din Muntele Athos, care mai târziu a fost îmbrăcată în metal şi ferecată în argint de o familie care a beneficiat de minuni din partea ei.

„Este un loc, un loc de reculegere pentru credincioşi, pentru pelerinii care vin la mănăstirea noastră. Le oferim și găzduire celor care vor să participe la slujbe și să vadă și tradițiile noastre, tradițiile de la mănăstirile din Maramureș și de la mănăstirea din Moisei”, spune părintele Filotei, ghidul mănăstirii Moisei.

Cei mai mulţi vizitatori vin pe 15 august, la sărbătoarea hramului mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului. Atunci are loc una dintre cele mai impresionante procesiuni din ţară, la care participă aproape 50.000 de credincioşi.

Nicolae Ghişan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

VIDEO. ALERTĂ. PRIMUL caz de CORONAVIRUS în România. Sunt SUSPICIUNI car ar putea exista un al DOILEA CAZ

România are începând de miercuri seară un caz de coronavirus confirmat, potrivit Digi24.ro. Victor Costache, ministrul Sănătății, și secretarul de stat Raed Arafat, directorul...

Doina Sălăjan: “O sută și una de poezii”

M-au impresionat cuvintele - dedicație ale domnului Mircea Coloșenco, pe cartea semnată de cunoscuta Doina Sălăjan “O sută și una de poezii” apărută în...

Ciolacu: Refuz varianta ca PNL să se ascundă în spatele domnului general Ciucă

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți seară, la Digi24, după ce Ludovic Orban a renunțat la calitatea de premier desemnat că...

Dacă vor, POT!

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au trecut rapid peste înfrângerea de sâmbătă de la Arad și după o mobilizare exemplară au...

În weekend se reia Liga a 4-a

Indiferent de condițiile meteo din județ, Liga a 4-a pornește la drum în acest week end. AJF Satu Mare a anunțat programul primei etape a...