More


    Natalia Iocsak și obiectivele ei din 2020

    - Advertisement -

    Născută la Livada și lansată în automobilism la Campionatul de Rally Sprint de la Satu Mare, Natalia Ramona Iocsak este acum legitimată la CS Minaur Baia Mare. Natalia este bine cunoscută în toată țara pentru performanțele din ultimii ani. Cariera sa sportivă continua și în acest an cu o luptă pe două fronturi, în întrecere internă de drift și în cea europeană.

    Doi dintre copiii de aur ai driftului românesc își încep sezonul 2020 cu o super aventură în Slovacia. Natalia Iocsak și Claudiu Adam vor lua startul în prima etapă a Drift Kings European Series, care se va desfășura în perioada 28-29 martie la Bratislava.
    Înainte însă, Natalia a fost invitată să participe la un show de Ziua Femeii, la Târgu Mureș sau la Bistrița (deși este posibil să fie prezentă la show-uri în ambele orașe pe 8 Martie). Apoi, în zilele de 21-22 martie, Natalia va participa la un preambul la sezonul intern, o etapă organizată la Prejmer (Brașov).
    Natalia Iocsak s-a numărat printre premianții Galei Premiilor de Excelență ale municipiului Baia Mare. În vârstă de 16 ani, Natalia și-a făcut debutul în drift în 2019 și a reușit inclusiv un Top 4 la Semi Pro.
    Comisia Națională de Drift a anunțat că sezonul 2020 din Campionatul Național de Drift va avea 5 etape. După ce în ediția trecută a găzduit marea finală, Capitala va deschide acest an competițional cu o nouă confruntare internațională a cailor putere.
    Etapa din București se va desfășura în perioada 25-26 aprilie. Cu aproximativ 20.000 de spectatori în 2019 la Național Arena, RoDrift pregătește o locaie surpriză pentru acest an. Și de această dată, participarea piloților din afara țării va fi una impresionantă.
    RoDrift va continua colaborarea cu organizația similară din Ungaria, iar în 2020 se vor desfășura două etape comune pe circuitul de la Mariapocs. Prima pe 9-10 mai, iar cea de-a doua pe 21-22 august. De altfel, datorită traseului spectaculos, circuitul Rabocsring este în topul preferințelor piloților români.
    TransRarăul găzduiește etapa a treia din 2020, în perioada 11-12 iulie. Desfășurată la o altitudine de 1.550 de metri, etapa este considerată cea mai dură din Campionatul Național de Drift, având cea mai mare rată a abandonurilor.
    Marea finală din 2020 va avea loc pe 19-20 septembrie pe Transalpina, mai exact în Pasul Urdele, cel mai înalt punct rutier al României, la 2145 de metri. Este pentru a doua oară când o etapă de drift are loc într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri ale țării după ediția de anul trecut, transmisă și în direct de Pro X.
    Mult succes în noul sezon, Natalia Iocsak!( sursa minaur.ro)



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img