Trei afgani și un pakistanez, opriți din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Afganistan și unul din Pakistan care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Duminică dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Dara, din judeţul Satu Mare, patru cetățeni străini care se deplasau, pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că trei dintre cetățenii în cauză sunt din Afganistan, iar unul din Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani.
Pe timpul cercetărilor, unul dintre afgani, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a prezentat semne vizibile de oboseală, acuzând totodată stări de rău, fapt pentru care polițiștii de frontieră au solicitat o ambulanță la sediul sectorului. Astfel, echipajul medical a preluat persoana respectivă și a transportat-o la Spitalul Municipal Satu Mare pentru investigații de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...