FRB a prelungit perioada de suspendare a competițiilor interne



Federația Română de Baschet a analizat răspunsurile cluburilor din LNBM și LNBF și a hotărât să prelungească perioada de suspendare a competițiilor până la încheierea stării de urgența pe teritoriul României.

Comitetul pentru situații de urgență al FRB s-a întrunit în cursul zilei de astăzi, 20 martie, și a luat următoarele decizii privind situația actuală cu care se confruntă baschetul românesc:
1. Prelungirea perioadei de suspendare a tuturor competițiilor oficiale de baschet organizate sub egida FRB/AJB/AMMB până la încheierea stării de urgență pe teritoriul României.
2. Interzicerea tuturor antrenamentelor sportive colective pe durata stării de urgență pe teritoriul României.
3. Amânarea Adunării Generale Ordinare, convocată inițial pentru data de 14 aprilie, pentru o data ulterioară, care va fi aprobata de Consiliul Director al FRB.
Astfel, suspendarea LNBM și LNBF se prelungește, în timp ce antrenamentele sportive colective devin interzise în mod oficial.

Străinele de la CSM Satu Mare părăsesc România
Așa cum s-a întâmplat la majoritatea echipelor din LNBF și LNBM și străinele de la CSM Satu Mare au început să părăsească România.

”În situația actuală de nesiguranță nu avea rost să rămână la Satu Mare. Și străinele dar și jucătoarele care nu sunt din Satu Mare au început să plece spre casele lor. Prioritate e acum sănătatea fiecaruia și nu baschetul” spune președintele CSM Satu Mare, Fogel Vasile.
Prima a plecat Maja Miljkovic speriată joi de anunțul Serbiei că țara își închide granițele. Din păcate Maja deși a trecut cu greu granița în Serbia aceasta a fost apoi reținută lângă vamă în carantină .

Bernice Mosby și Brittany Denson au zburat sîmbătă de la Cluj Napoca la Atlanta, via București iar Moss a plecat azi acasă pe același traseu.

”Mi-ar fi plăcut mult să terminăm împreună acest sezon. Mi a plăcut echipa, colegele și orașul deși am stat foarte puțin. Sper ca lucrurile să se rezolve și , cine știe, poate pe viitor voi reveni aici!” a spus D Andra Moss.

O situație mai delicată o are antrenorul italian Mauro Procaccini. Acesta abia a găsit soluții de a pleca acasă în Italia.

”Am găsit cu greu un zbor pentru miercuri de la București. Sunt conștient că va trebui să stau în Italia în carantină pentru două săptămâni dar sincer abia aștept să ajung acasă aproape de familie.

Mi-a plăcut la Satu Mare , în România le mulțumesc fetelor și mai ales celor de la club pentru condițiile foarte bune oferite. Baschetul acum nu mai contează, importantă e sănătatea și siguranța noastră . Sper să pot reveni odată la Satu Mare pentru a termina munca începută acum…” a transmis antrenorul italian.
CSM Satu Mare s-a calificat direct în semifinalele Ligii Naționale și urma să întîlnească pe 30 martie învingătoarea dintre FCC Baschet Arad și U Cluj Napoca.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts