Cum ne împărtășim după 15 mai? Patriarhia Română despre lingurița de unică folosință la împărtășanie

După ce autoritățile au recomandat folosirea de lingurițe și pahare de unică folosință pentru împărtășanie, după redeschiderea bisericilor, pe 15 mai, Patriarhia Română a transmis că recomandările INSP cu privire la redeschiderea lăcașelor de cult vor fi respectate riguros. Cu toate acestea, anunță că se va consulta cu celelalte Biserici ortodoxe cu privire la accesul credincioșilor la împărtășanie.

„Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”, a transmis BOR.

„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială.

Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință.

Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație.

Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii.

Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Bisericii Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie”, a comunicat BOR.

sursa: digi24.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ULTIMELE INFORMAȚII din Petea. Ce au făcut vameșii maghiari

Situație mai mult decât ciudată în Vama Petea. Potrivit informațiilor Gazeta de Nord Vest, vameșii maghiari ar fi permis până la ora 11.00 tranzitarea...

DECIZIE. TAROM și WIZZ AIR reiau cursele AERIENE de la Satu Mare. Atât cele spre LONDRA, cât și spre București

Cursele aeriene încep să revină pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Este vorba atât de cursele spre Londra, cât și spre București. Potrivit anunțului făcută de...

BĂTAIE DE JOC. Românii, trimiși de la Urziceni, la Petea, dar ambele vămi sunt BLOCATE

Recent Gazeta de Nord Vest a aflat că situația de la Vama Petea, unde autoritățile maghiare, fără să dea nicio explicație, nu permit tranzitarea...

INEXPLICABIL. BLOCAJ în Vama PETEA. Nimeni NU INTRĂ, nimeni NU IESE

Cu toate că aseară, ministrul român de interne, Ion-Marcel VELA, a anuțat ieri, după întâlnirea cu omologul său maghiar, Sándor PINTÉR că începând cu...

ALERTĂ! Două NOI CAZURI de INFECTARE cu coronavirus, CONFIRMATE La Satu Mare. Câte sunt în prezent

Din nefericire, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare au mai fost confirmate două noi cazuri de coronavirus. În prezent, numărul...