Temerile jucătorilor în eventualitatea reluării competițiilor

Jucătorii legitimați la echipele care vor juca în următoarea perioadă, mai exact în lunile iunie și iulie, se confruntă cu o temere suplimentară. Este vorba în mod deosebit despre acei baschetbaliști care nu au angajament semnat pentru sezonul 2020/21.

Aceștia trebuie să se confrunte cu trei probleme majore:
1.Riscul de a se infecta cu noul coronavirus.
2.Riscul unei accidentări care să-l/să-i scoată din circuit pentru o perioadă îndelungată.
3.Posibilitatea de a avea prestații modeste, care să le afecteze viitorul.
Jucătorii care nu au angajament semnat pentru sezonul 2020/21, adică un procent însemnat, trebuie să gestioneze această situație și nu este sigur că pot să facă acest lucru. Fără îndoială ei resimt presiunea exercitată de factorii secundari.

Aici se impune să evidențiem riscul de a se infecta cu COVID-19, pe care apoi să-l transmită familiei și celor dragi. Acest lucru, o accidentare, indiferent de gravitatea ei, respectiv forma sportivă precară, pe care este mai mult ca sigur că o vor parcurge majoritatea după aproape două luni de izolare, sunt aspecte ce îi pun pe gânduri pe sportivi.

Orice fel de problemă ar urma să aibă jucătorii după completarea sezonului competițional 2019/20, ei au foarte multe de pierdut. Se expun unor riscuri, dar unde este beneficiul lor direct și palpabil?
O întrebare la care ar trebui să primească un răspuns convingător și nu din partea oricui, ci din cea a cluburilor și organizatorilor competițiilor în care sunt angrenați.
În prezent există o nesiguranță generală în ceea ce privește acest virus. Mai mult, problemele jucătorilor sunt legate de o sumă generală de factori. Este limpede că și jucătorii de baschet trebuie să se obișnuiască cu ideea că urmează vremuri grele. Pentru ei, dar și pentru cluburi, angajatorii lor. Dar poate că acest lucru necesită o perioadă mai lungă de timp decât ne-am dori noi, cei care suntem obișnuiți să-i privim jucând.
Însă cel mai important aspect legat de lumea sportului profesionist la modul general este legată de faptul că sportivii, în marea lor majoritate, chiar dacă nu este bine și nici corect că generalizăm, nu sunt pregătiți în acest moment să-și schimbe traiectoria în viață. Majoritatea dintre ei și-au dedicat adolescența pentru o carieră profesionistă în sport. S-au pregătit pentru a face acest lucru, neglijând sau punând în plan secundar alte aspecte. Prin urmare, este greu să te aștepți ca acum să fie puși în situația în care să-și schimbe activitatea. De aici vin temerile în ceea ce privește riscurile la care se supun ei.
Probabil mulți au fost surprinși de faptul că niciun jucător din cei 36 care au participat la ședința dintre Board-ul Euroleague Basketball, sindicatul jucătorilor (ELPA) și căpitanii de echipe / jucătorii reprezentativi ai echipelor din Euroligă și EuroCup nu a votat pentru reluarea sezonului 2019/20. Din contră chiar, absolut toți s-au opus reluării competițiilor.
Feedback-ul este însă elocvent. În baschetul european, indiferent de nivelul despre care vorbim, există o ruptură și un diferend de opinie imens între cluburi și jucători. Întreaga activitate în această parte a lumii la nivelul jocului de baschet este afectată de acest lucru. Din păcate explicațiile sunt multe și ele nu ar face altceva decât să pună într-o poziție negativă ambele părți. Deoarece ambele au mult de lucru și destule să-și reproșeze dacă se privesc în oglindă.
Firește, toată lumea își dorește reluarea activității. Inclusiv jucătorii. La fel de firesc este faptul că sponsorii și cluburile își doresc cel mai mult ca activitatea să se reia. Însă despre nevoile cluburilor și problemele lor vom discuta în alt material.
Deocamdată știm cu certitudine că Germania, Israel și Spania vor completa sezonul 2019/20. Iar Euroliga și EuroCup nu vor fi reluate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Casa Noastră – 100 de ani de la înființarea primei bănci românești municipale în Satu Mare

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea primei bănci românești în municipiul Satu Mare, în 1920. Mai jos am preluat un...

Măcelăria care nu este profi

Unii angajați ai magazinului din Micro 17, nu sunt nici pe departe profi. Este și cazul angajatei de la raionul de carne, o doamnă...

La vama Csengersima, are loc o revizia tehnică totală a cântarelor. Trafic mult îngreunat pentru automarfare la Petea.

         Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat conducerile Inspectoratelor Teritoriale ale Polițiilor de Frontieră apropiate de Satu Mare că în...

Amenzi usturătoare aplicate de DSVSA

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat, în cursul săptămânii trecute, 97 acțiuni de control. Verificările au vizat:...

Patru vindecări și niciun caz nou la Satu Mare

Dacă la nivel județean situația în ceea ce privește pandemia de coronavirus se îmbunătățește, la nivel național situația devine tragică. Aproape 1750 de cazuri...