More


    CSM Satu Mare se va duela cu Someșul Dej și CAO Oradea, la Zalău

    - Advertisement -

    Sâmbătă, 1 august, de la ora 17:30, au loc primele meciuri ale minigrupelor de baraj pentru promovarea în Liga 3. Următoarele jocuri care se vor desfășura pe teren neutru au loc în zilele de 5 și 9 august, la finalul acestora urmând ca prima clasată din fiecare dintre cele 14 grupe să promoveze direct în Liga 3, iar multe dintre clasatele pe poziția a 2-a vor avea și ele șanse să acceadă în acest eșalon, în limita locurilor disponibile.

    14 minigrupe în această ediție a barajului de promovare în Liga 3
    Odată cu anunțul ”înghețării” campionatului Liga 3, ediția 2019/2020, și desemnarea modului în care se va promova în Liga 2, Federația Română de Fotbal a transmis și noua strategie făcută pentru deciderea echipelor care urcă în această vară din Liga 4 în acest sezon dat peste cap din cauza pandemiei COVID-19.

    Barajele de promovare stabilite în luna februarie au fost anulate, federația a stabilit, printr-o nouă tragere la sorți, 14 minigrupe de câte trei echipe campioane județene. Cele 14 câștigătoare ale noilor baraje vor promova în Liga 3, însă și multe dintre echipele clasate pe locul 2 în minigrupe au șansa să ajungă în cel de-al treilea eșalon, pentru a completa locurile rămase vacante.

    În fiecare minigrupă se vor întâlni câte trei echipe campioane sau reprezentante județene.
    Până acum, FRF organiza baraj de promovare în dublă manșă între două campioane județene, fiecare urmând a juca pe teren propriu. Câștigătoarea promova în Liga 3. În total erau 21 de duble manșe. Schimbarea la minigrupă de trei pentru baraj s-a făcut din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse de aceasta.

    Liga 3 cu 90 de cluburi în ediția 2020/2021
    Viitorul sezon al Ligii 3, ediția 2020/2021, se dorește a avea cinci serii a câte 18 echipe, deci va fi mai numeros cu zece cluburi decât cel ”înghețat”, care a fost format din cinci serii a câte 16 cluburi.

    Trei echipe vor pica din Liga 2, 77 din 80 au rămas active în Liga 3, 14 vor promova din Liga 4, iar locurile vacante până la 90 vor fi completate cu alte cluburi care vor participa la minigrupele de baraj, cele situate pe locul 2.

    Data de începere a noului sezon nu e stabilită momentan, dar se preconizează pentru sfârșitul lunii august.

    Bistrița Năsăud și Mehedinți nu și-au desemnat reprezentante la baraj
    27 iulie a fost ultima zi în care Asociațiile Județene de Fotbal din țară au avut termenul limită pentru a înștiința Federația Română de Fotbal cine îi este reprezentantă la barajul pentru promovarea în Liga 3. Dintre cele 42 de AJF-uri, respectiv AMFB, patru nu vor avea echipă la acest mini-turneu de accederea în cel de-al treilea eșalon.

    Este vorba despre Bistrița Năsăud, care nu și-a desemnat reprezentantă la baraj, sau Mehedinți, care, de asemenea, a întâmpinat probleme și nu și-a desemnat echipa care merge în mini-turneu. Spre deosebire de Bistrița Năsăud, AJF Mehedinți a desemnat-o drept campioană județeană pe Recolta Dănceu, echipa lider din momentul suspendării campionatului din cauza pandemiei, însă aceasta nu are CIS. CS Strehaia, ocupanda locului 2, are CIS, dar nu poate îndeplini protocolul medical, iar Inter Salcia, clasata pe locul 3, nu deține nici ea CIS, astfel că județul de la Dunăre a decis să nu își trimită o reprezentantă la barajul pentru promovare.

    Teleorman și Tulcea și-au desemnat campioana, însă aceste echipe n-au bani
    Nici județenele Teleorman și Tulcea nu vor fi reprezentante la baraj. Primul a anunțat-o drept campioană a Ligii a 4-a pe Unirea Țigănești, iar cel de-al doilea pe Pescăruşul Sarichioi Junior. Aceste două echipe nu au putut îndeplini protocolul medical, fiindcă nu au avut bani pentru a se testa împotriva COVID-19, astfel că au vor participa la baraj.( sursa liga2.prosport.ro)

    Regiunea 2, Nord-Vest:
    Grupa A: Bihor (CA Oradea), Satu Mare (CSM Satu Mare), Cluj (Someşul Dej)
    Grupa B: Sălaj (Sportul Şimleu Silvaniei), Bistrița Năsăud (nu și-a desemnat reprezentantă la baraj), Maramureș (Progresul Şomcuţa Mare)
    1 august, ora 17:30
    Municipal (Zalău) / CSM Satu Mare – Someşul Dej
    5 august, ora 17:30
    Municipal (Zalău) / CA Oradea – CSM Satu Mare
    9 august, ora 17:30
    Municipal (Zalău) / Someşul Dej – CA Oradea
    Stadion Olimpia (Satu Mare) / Progresul Şomcuţa Mare – Sportul Şimleu Silvaniei



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img