FIFA a anunțat programul CM din Qatar!

Naționala a aflat programul turneului final din Qatar, care va avea loc în toamna anului 2022. Va fi ultima ediție în care vor participa 32 de echipe, iar România speră să pună capăt seriei de 24 de ani fără prezențe la Cupa Mondială.
Pănă la Campionatul Mondial, Mirel Rădoi speră să repete peformanța de la naționala de tineret și să ajungă la Euro 2020. Noile arene promise de București sunt aproape gata, astfel că jucătorii naționalei trebuie să treacă de Islanda și câștigătoarea dintre Ungaria și Bulgaria pentru a ajunge la turneul final organizat și de țara noastră.
În cazul în care va rămâne la cârma naționalei, Mirel Rădoi va bifa o premieră: va fi selecționer la primul turneu final jucat toamna. FIFA a anunțat programul Campionatului Mondial din Qatar:
„Mondialul din Qatar va fi unul inedit: ediția cu numărul 22 a competiției va fi doar a doua organizată în Asia (după CM 2002 din Japonia și Coreea de Sud), va fi prima ce se va desfășura toamna (și nu în mai/iunie/iulie ca până acum) și ultima la care vor lua parte doar 32 de echipe, urmând ca în 2026 să participe 48 de selecționate.
Turneul final va debuta în data de 21 noiembrie 2022, atunci când gazda Qatar va juca primul meci la Mondial pe stadionul Al Bayt, o arenă cu 60.000 de locuri.
Partidele din faza grupelor se vor disputa la orele 13:00, 16:00, 19:00 și 22:00. România se află pe același fus orar cu țara gazdă a competiției. Cele din ultima rundă, care se vor disputa în același timp, precum și cele din fazele eliminatorii, vor începe la orele 18:00 și 22:00.

POLITIC

VIDEO.MIRCEA GOVOR: ”Am votat cea mai bună echipă pentru județul și municipiul Satu Mare”

Managerul Nord vest TV și Gazeta de Nord Vest, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean s-a prezentat astăzi la urne convins de faptul că a...

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

Latest Posts

UDMR și PNL fac legea în județ. Mandatele în Consiliul Județean, astfel DISTRIBUITE

La nivel de Consiliu Județean, UDMR și PNL par, la prima vedere, să facă legea, după scrutinul electoral de duminică. Rămâne, însă, de văzut,...

OFICIAL. Cum se ÎMPART MANDATELE în Consiliul Local Satu Mare. Prezență SURPRIZĂ

După ce au fost numărate 98% din voturile exprimate la nivelul municipiului Satu mare se poate face o împărțire a mandatelor în cadrul Consiliului...

DATE OFICIALE: PRIMARII județul Satu Mare. Lista COMPLETĂ

După scrutinul electoral de ieri, au fost stabiliți noii primari ai județului Satu Mare. Pe primul loc, la egalitate, ca număr de primari, se...

FOTO. Accident MORTAL în județ. Nici ELICOPTERUL SMURD nu l-a mai putut SALVA

Un accident mortal, în urma căruia un sătmărean și-a pierdut viața s-a produs, în această dimineață, în județul Satu Mare. Potrivit PresaSM, la fața...

ULTIMELE ȘTIRI

REZULTATE ALEGERI. Pataki a CÂȘTIGAT detașat președinția Consiliului Județean

Președintele Pataki Csaba a câștigat, detașat, un nou mandat la conducerea Consiliului Județean Satu Mare. La centralizarea a circa 95% din secțiile de votare...