Covidul a amânat meciul CSM Satu Mare-CS Sânmartin

Federația Română de Fotbal a decis să amâne meciul CSM Satu Mare – CSC Sânmartin, programat în 26 septembrie, după ce gruparea bihoreană a raportat șapte cazuri de infectare cu Covid-19, iar DSP Bihor a declarat focar. În imposibilitatea de a alinia un lot minim de jucători, datorită și altor probleme medicale, CSC a solicitat amânarea. Partida urmează să fie reprogramată de departamentul competiții al FRF până la finalizarea turului de campionat. Cel mai probabil meciul se va juca pe 7 octombrie, cu condiția să nu mai apară și alte cazuri pozitive de covid 19.

Azi, echipa CSC Sânmartin va efectua o nouă testare. „Sperăm ca rezultatele să fie negative, să putem disputa următorul joc” a declarat președintele Alexa Krenek.
CSM Satu Mare va juca etapa viitoare sâmbătă, acasă cu Progresul Șomcuta Mare. Maramureșenii au reușit să obțină primul succes din actualul sezon, 4-1 cu Șimleul.

Seria 10, etapa 3
CSM Satu Mare – CSC Sânmartin, amânat
CSC Sânmartin are șapte cazuri de COVID-19, astfel că n-a putut juca.
Progresul Şomcuta Mare – Sportul Şimleu Silvaniei 4-1
(2), (43), (46), (83) / (71)
CA Oradea – Unu Fotbal Club Gloria 2-3
Raul Ardelean (61), Alexandru Lezeu (83) / Ovidiu Stoianof (47), Adrian Nalați (50, 90+4)
Someşul Dej – Minaur Baia Mare 0-2
Vasile Pop (27), Daniel Groza (90+4)
Luceafărul Oradea – SCM Zalău 1-4
Nicolae Gunie (9) / Cristian Jalbă (60), Mihai Onicaş (76), Florin Istrate (90+1), Romaric Logon (90+4 – penalty)

Clasament

1.CS Minaur Baia Mare 3 3 0 0 9-2 7 9
2.SCM Zalău 3 2 1 0 6-2 4 7
3.CS Progresul Şomcuta Mare 3 1 1 1 5-4 1 4
4.CSC Sânmartin 2 1 1 0 4-3 1 4
5.ACS Unu Fotbal Club Gloria 3 1 1 1 5-6 -2 4
6.CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 3 1 1 1 5-7 -2 4
7CSM Satu Mare 2 1 0 1 5-4 1 3
8.ACS FC Someşul Dej 3 1 0 2 2-3 -1 3
9.ACS CAO 1910 Oradea 3 0 1 2 4-8 -4 1
10.CS Luceafărul Oradea 3 0 0 3 2-8 -6 0

ULTIMELE ȘTIRI

Situația românilor în lume

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.852 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2(coronavirus): 1.934 în...

Continuă criza epidimiologică în Sat Mare

Până astăzi, 31 octombrie, în Satu Mare avem 1813 cazuri de coronavirus confirmate,din care 70 cazuri nou confirmate azi.Pe teritoriul României, au fost confirmate 241.339 de cazuri de...

Peste 100 l alcool confiscat

Acțiune a polițiștilor de frontieră sătmăreni pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea tuturor prevederilor legale.  În cursul acestei dimineți, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare,...

Depunere jurământ. Aurelia Fedorca oficial la al treilea mandat ca primar al orașului Negrești Oaș. Aceasta a mulțumit negreștenilor care prin vot au...

Joi a fost o zi importantă pentru noul consiliul local și primarul  orașului Negrești Oaș,deoarece a fost ședința de constituire a noului consiliu local...

Latest Posts