Viktor Orban îl vrea pe Hagi la MOL Vidi!

Regele l-ar putea antrena pe sătmăreanul Adrian Rus

Viktor Orban a venit în spațiul public cu afirmații spectaculoase atât pentru unguri, cât și pentru români. Gică Hagi a primit o ofertă impresionantă din partea Ungariei, iar șeful de la Budapesta insistă pentru aducerea românului.

Gică Hagi a făcut un pas în spate din funcția sa de antrenor al echipei FC Viitorul. Gurile rele încă susțin că sportivul ar fi renunțat la proiectele recente din cauza stării de sănătate care-i face probleme. Acesta și-a angajat un tehnician spaniol, dar nu se bagă în treburile clubului, ci se ocupă acum doar de juniorii din Academia sa.

Veștile bune nu încetează să apară pentru Hagi, cu toate că sezonul trecut nu a reușit să câștige nimic în Liga 1. Regele fotbalului românesc este acum dorit de maghiarii de la Mol Vidi, arată ziare.com. Mai mult decât atât, chiar și premierul Ungariei insistă pentru mutarea în cauză, considerându-l implicit un plus în fotbalul maghiar.

Șeful de la Budapesta este atât de impresionat de Hagi și de proiectul său de la Academie încât dorește să-l implementeze și în Ungaria. Antrenorul român ar fi așteptat cu brațele deschise și de Adrian Rus, pe lângă dorința sportivului de a-l întâlni pe macedoneanul Boban Nikolov, pe care l-a avut la juniorii Viitorului.

Antrenorul este tentat de propunere, mai cu seamă că Mol Vidi are în spate sponsori foarte puternici care vor să ducă echipele în grupele cupelor europene și să câștige titlul în Ungaria. Oferta primită de la unguri către Hagi reprezintă 2 milioane de euro pe sezon, plus puterea deplină.

„Hagi nu avea răbdare vizavi de antrenor atât timp cât el era totul acolo. Era omul care se consumă de la 8 dimineața până la 11 seara. Hagi e cam singurul care dă înapoi fotbalului ceea ce fotbalul i-a dat lui. E un caracter foarte frumos, e temperamental. Absența lui de acolo este exact că vorba aceea: «Când pisica nu-i acasă, șoarecii sunt pe masă». Hagi știa să facă pregătire, avea atitudine. Aduceți-vă aminte cum ardea pe marginea terenului. Ceva se petrece cu el. Sper să nu fie ce am auzit, să aibă și el, săracul, un moment de decădere. Poate să aibă o anumită suferință medicală. Îi doresc numai sănătate” – Cornel Dinu.

Dacă va ajunge la Mol Vidi, Regele Hagi îl va antrena și pe sătmăreanul Adrian Rus!

ULTIMELE ȘTIRI

PNL a făcut campanie mincinoasă la locale?

Preşedintele PMP Satu Mare, Liviu Pop, a remis un comunicat de presă către redacţia Gazetei de Nord-Vest, referitor la situaţia creată în Consiliul Judeţean...

Ioan Tibil, de vorbă cu alegătorii în târgul de la Gherța Mică

Lume multă joi la târgul de la Gherța Mică unde, alături de membrii organizatiei locale PSD, candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților, Ioan...

Radu Cristescu, alături de alegătorii din Craidorolț

Candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților, Radu Cristescu, s-a aflat, joi , în mijlocul alegătorilor din Craidorolț, fiind însoțit de primarul comunei, Daniel...

PROMISIUNI NEONORATE. 150 de familii trăiesc în sărăcie la Ardud

Joi, de dimineață, la solicitarea consilierului local PSD Szilagyi Tiberiu, candidatul PSD Satu Mare la Senatul României, Radu Roca, a fost într-o comunitate săracă...

Latest Posts