Azi începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020

Tradiția Festivalului Internațional de Șah Satu Mare continuă și în 2020, an greu încercat de pandemia de coronavirus. CS Voința Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Local Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, organizează a 7-a ediție a FISSM.
La evenimentul din acest an se vor respecta toate măsurile impuse de autoritățile române, pentru acest sport, în contexul pandemiei.

În 2 octombrie începe Memorialul “Vasile Marian”
Organizatorii au pregătit trei turnee în anul 2020, iar în 2 octombrie debutează al doilea turneu ca valoare, Memorialul “Vasile Marian”.
Vasile Marian a fost încă din anii ’60-’70 instructor de șah la Clubul Sportiv Mondiala, unde exista o astfel de secție, chiar și o echipă bună de șah. Acolo a fost legitimat în vremea junioratului și Ciprian Muntean, actualul organizator, antrenor și arbitru internațional de la CS Voința Satu Mare. După decesul lui Vasile Marian, din 1998, s-a desființat echipa de șah de la Mondiala. Vasile Marian a fost un organizator, un antrenor foarte sufletist, inimos, iar în memoria lui se dorește organizarea acestui turneu în fiecare an.
Cu 24 de ore înainte de startul Turneului B, pe lista participanților erau 52 de șahiști, toți din România, de la cluburi din Satu Mare (CS Voința, LPS, CS Unio), Sighetu Marmației, Pecica, București, Baia Mare, Târgu Mureș, Ploiești.

Descrierea Turneelor de la FISSM 2020
Programul turneelor de la FISSM 2020:
• Turneul A: Memorial “Iuliu Szabo”, 8-11 octombrie
• Turneul B: Memorial “Vasile Marian”, elo sub 1600, 2-4 octombrie
• Turneul C: Memorial “Dan Francisc” la şah rapid pentru copii nelegitimaţi, 4 octombrie.

Turneul A – Memorial “Iuliu Szabo”, 8-11 octombrie
Turneul A este un open general cu raportare la FIDE şi FR de Şah. Vor fi 7 runde cu 2*90 de minute/ jucător + 30 de secunde bonus/ mutare începând cu prima mutare. Fondul total de premiere este 5.500 de lei după cum urmează: 1.300/ 900/ 600/ 500/ 400/ 300 de lei. Se vor acorda şi premii speciale în funcţie de elo, la feminin şi veterani (+65 de ani).
Zilele de concurs: • Joi, 8 octombrie: Runda 1 – ora 17:00 • Vineri, 9 octombrie: Runda 2 – 9:30, Runda 3 – 16:30 • Sâmbătă, 10 octombrie: Runda 4 – 9:30, Runda 5 – 16:30 • Duminică, 11 octombrie: Runda 6 – 9:00, Runda 7 – 14:00

Turneul B: Memorial “Vasile Marian”, 2-4 octombrie
Turneul B este pentru sportivii cu Elo/ Civ sub 1.600 în data de 1 octombrie 2020 cu raportare la FIDE şi FR de Şah. Vor fi 7 runde în sistem elveţian cu 2*6 minute/ jucător + 5 secunde bonus/ mutare, începând cu prima mutare. Fondul total de premiere este de 1.500 de lei + cupe şi medalii primilor 3 clasaţi la diferite categorii de vârstă (U8, U10, U12, U14), separat fete şi băieţi. La general se premiază după cum urmează: 500/ 400/ 300/ 200/ 100 de lei. Toţi participanţii vor primi diplome de participare.
Zilele de concurs:
• Vineri, 2 octombrie: Runda 1 – 16:00, Runda 2 – 18:30
• Sâmbătă, 3 octombrie: Runda 3 – 9:30, Runda 4 – 14:30, Runda 5 – 17:00
• Duminică, 4 octombrie: Runda 6 – 9:30, Runda 7 – 12:00
Cele 7 runde ale Turneului C, al copiilor nelegitimaţi, sunt programate pentru ziua de 4 octombrie.
Taxele de participare: 90 de lei – Turneul A, 70 de lei – Turneul B, 50 de lei – Turneul C. GM, IM, WGM, WIM (elo +2300) nu plătesc taxă de participare.
Organizatorii sunt CS Voinţa Satu Mare cu sprijinul Consiliului Local Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare.
Directorul de turneu este Muller Wilhelm, iar informaţii suplimentare se pot obţine la 0744.868.688, satumareopen@gmail.com.

ULTIMELE ȘTIRI

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi, indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE/REGIUNEA NORD-VEST, ÎN PERIOADA 2014-2020

Grandiosul proiect al Apaservului a ajuns în faza a a treia, fază în care s-au semnat contractele pentru alte două obiective ale proiectului. Este...

Imixţiuni în politică a prefectului Radu Bud?!?

Deși își depășește clar atribuțiile de serviciu voind să pară sau să fie un “tătuc” în județ prefectul pare îmbătat de putere , având...

Latest Posts