Cu gândul la victorie!

CSM Satu Mare nu are prea mult timp să-şi revină după înfrângerea de miercuri din restanţa cu Sânmartin, 0-1. Sâmbătă de la ora 15, elevii lui Ritli vor întâlni o mai veche cunoştinţă de la baraj, pe Someşul Dej.

Sătmărenii sunt doar cu gândul la victorie. Speră să obţină toate punnctele pentru a rămâne în zona liniştită a clasamentului.

În meciul de la baraj, cele două echipe au terminat la egalitate iar apoi dejenii s-au impus la loviturile de departajare.

CSM Satu Mare avea să promoveze apoi de pe primul loc în vreme ce Someşul Dej, după ce a renunţat la o mare parte din jucători s-a trezit invitată în liga a 3-a de FRF după implementarea formatului cu zece serii a zece echipe.

Dacă CSM Satu Mare are două victorii şi două înfrângeri şi un meci mai puţin jucat, Someşul Dej vine pe stadionul Olimpia după o serie de patru înfrângeri. Ultima , dramatică, acasă , 2-3 cu Sportul Şimleu şi cu două goluri încasate în minutele 91 şi 93!

De altfel după acest joc sătmăreanul Mircea Bolba şi-a dat demisia, în locul lui fiind instalat antrenor, Alpar Meszaros. De menţionat că fundaşul Sergiu Costin cel care la începutul anilor 2000 evolua la Olimpia Satu Mare e managerul echipei, iar de săptămâna trecută a revenit şi pe teren, ca jucător!

Partida CSM Satu Mare- Someşul Dej va putea fi urmărită în direct pe pagina de facebook a CSM SATU MARE.

Programul etapei:

CSC Sânmartin – Minaur Baia Mare
Unu Fotbal Club Gloria – SCM Zalău
Sportul Şimleu Silvaniei – Luceafărul Oradea
CSM Satu Mare – ACS FC Someşul Dej
Progresul Şomcuta Mare – CAO 1910 Oradea

CLASAMENT
1. Minaur Baia Mare 4 4 0 0 14-3 12
2.SCM Zalău 4 3 1 0 8-3 10
3. Unu Fotbal Club Gloria 5 2 2 1 10-9 8
4.CSC Sânmartin 5 2 2 1 7-6 8
5. Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 5 2 2 1 9-10 8

6.CSM Satu Mare 4 2 0 2 9-6 6

7. Progresul Şomcuta Mare 5 1 2 2 7-9 5
8. FC Someşul Dej 5 1 0 4 7-11 3
9. CAO 1910 Oradea 4 0 2 2 5-9 2
10. Luceafărul Oradea 5 0 1 4 3-13 1

ULTIMELE ȘTIRI

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Marcel Ciolacu, după recordul COVID-19: Guvernul să ne explice cum face alegerile

Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat joi că invită Guvernul să explice cum va organiza alegerile parlamentare, în condițiile în care România a înregistrat...

PSD, surpriză pentru Cîţu: Propunerea legislativă care îl poate trimite la închisoare pe ministrul Finanţelor

Senatorul PSD Daniel Zamfir a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede sancţionarea cu închisoarea între 6 luni...

Latest Posts

Centre Humanes Business