Spectacole de teatru pentru toate categoriile de vârstă

În acest weekend, Trupa Harag György și Teatrul de Păpuși Brighella așteaptă spectatorii cu două spectacole de succes.
Vineri, 16 octombrie, ora 19.00, revine pe scena teatrului sătmărean spectacolul „La anul din nou împreună” al Trupei Harag György, în regia lui Babarczy László, laureat al premiilor Kossuth și Jászai, în interpretarea actorilor Kovács Nikolett și Nagy Csongor Zsolt.
Bilete pentru spectacol se pot achiziționa doar anticipat la agenția teatrală de pe strada Horea. Abonații trupei pot opta, de asemenea, pentru acest spectacol în contul celor pierdute stagiunea trecută. Aceștia sunt rugați să își semnaleze prezența prin email: , telefon: 0261-712-106 sau personal la agenția teatrală de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, respectiv sâmbătă între orele 10.00 și 13.00.
Sâmbătă, începând cu ora 10.00 micii spectatori sunt așteptați de Teatrul de Păpuși Brighella la Casa Meșteșugarilor pentru o nouă reprezentație a spectacolului „Copacul uriaș”
Basmul scris de Benedek Elek în regia lui Nagy Regina poartă în sine magia atmosferei, limbii și personajelor vechilor povești populare care, din păcate, se fac văzute din ce în ce mai rar în lumea contemporană. Distribuția: Bandura Tibor, Nagy Anikó și Nagy Tamás, imagine vizuală: Bandura Emese.
Bilete pentru spectacolul teatrului de păpuși se pot achiziționa, de asemenea, la agenția teatrală sau online pe pagina biletmaster.ro.

ULTIMELE ȘTIRI

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Marcel Ciolacu, după recordul COVID-19: Guvernul să ne explice cum face alegerile

Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat joi că invită Guvernul să explice cum va organiza alegerile parlamentare, în condițiile în care România a înregistrat...

Latest Posts

Centre Humanes Business