Elevii eminescieni, premiați la nivel național



Concursul Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF 2020 – online –organizat de Societatea Științifică Cygnus – Centru UNESCO România, împreună cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a organizat și în acest an Concursul Național de Știință și Inginerie RoSEF, aflat la poziția 93 in Lista competițiilor școlare internaționale, naționale și regionale la care participă elevi români, sub egida Ministerului.

Participarea la selecția națională a presupus prezentarea unui proiect de cercetare STEM STEAM, un film de susținere și un interviu înregistrat cu elevii echipelor.
Lucările acceptate în competiția finală online – 21.XI. 2020 – susținute de filmul de prezentare – au fost evaluate de un juriu format din cercetători români din diaspora ( SUA, Canada și Belgia).
Juriul a fost format din trei cercetători români din diaspora (SUA, Canada și Belgia). Fiecare membru al juriului a studiat documentația trimisă de participanți si a transmis o întrebare legată de lucrare, astfel încât să-și clarifice anumite aspect ale proiectului. Răspunsul participanților în timpul susținerii online a fost înregistrat și trimis membrilor juriului care au notat lucrările pe baza criteriilor concursului.
Filmele și proiectele elevilor vor fi prezentate în cadrul evenimentelor Noaptea Cercetătorilor Europeni și Noaptea Cercetătorilor Suceava, alături de proiecte ale studenților și cercetătorilor profesioniști.
În urma jurizării, Echipa Multitouchcnme a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” și Atelier Transdisciplinar al Centrului Județean de Excelență au obținut următoarele premii:

· Aventura cunoașterii. O perspectivă transdisciplinară (ISSN) – Premiul I – calificare internațională 2021

Software: Casian Gavriș (XIIA), Antoniu Gavriș
Coordonatori:
Concepție și perspectivă transdisciplinară: prof. Dr. GM Cozma
Referent Istorie: prof. Nicoleta Cherecheș
ECHIPA MULTITOUCHCNME
Colegiul Național ”Mihai Eminescu ” Satu Mare

· LIFE SAVER – Pr III – calificare internațională 2021

Echipa de proiect:
Andrei Pișcoran – software
Darian Șandru – software
Rareș Bozga – software
Georgian Marița- Computer Art
Patricia Mocan – Comunicare, Marketing
Coordonatori:
Concepție și perspectivă transdisciplinară: prof.dr. GM Cozma
Referent Științe: prof. Claudia Pop; ing. Marian Stan, Continental, Frankfurt
Referent Salvamont: Lucia Lungu, Salvamont Victoria
Referent sport de anduranță: alpinist Zsolt Torok
ECHIPA MULTITOUCHCNME
Colegiul Național ”Mihai Eminescu ” Satu Mare
Centrul Județean de Excelență Satu Mare

· THE ARCTIC GUARD – Pr III – calificare internațională 2021

Echipa de proiect:
Ioana Milea- Fizică; Software
Melania Sabou – Software
Bianca Tyetrar – Documentare, Marketing, PR.
Coordonatori:
Concepție și perspectivă transdisciplinară: prof.dr. GM Cozma
Prof. Mariana Brumboiu- Referent Fizică
Prof. Claudia Pop – Referent Științe
Prof. Rita Sabou – Referent Informatică
Ing. Marian Stan – Continental Frankfurt – mentor
ATELIER TRANSDISCIPLINAR
Centrul Județean de Excelență Satu Mare





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts