More


    Subiect electoral “fierbinte”: “Majorarea pensiilor”!

    - Advertisement -

    Oricine din ţara aceasta este de acord cu o majorare a pensiilor. Nu politicienii au descoperit „coada la prună” din acest „punct de vedere”. Vorba cuiva: „Pensionarii au nevoie acum de pensii majorate, nu peste un an, doi sau trei când poate „vor trece la cele veşnice…”. Nimeni nu contestă faptul că majorările de pensii şi de salarii trebuie să aibă o sustenabilitate economică. Chiar şi pensionarii înţeleg faptul că veniturile populaţiei active sunt mai mici decât efortul bugetar necesar pentru susţinerea funcţionării statului român. Consider că nu aceasta este marea problemă a majorării pensiilor. „Gestionarea judicioască” a fondului de pensii este marea problemă „a capetelor luminate”, care nu ştiu sau nu vor să găsească soluţii onorabile, de compromis, menite să atenueze „cârcotelile” existente la ora actuală în spaţiul public. Niciun partid, care ar avea puterea de decizie supremă în statul român, nu ar avea cum să rezolve această problemă a majorării pensiilor având în vedere că „sacul bugetului este aproape gol-goluţ”, din moment ce actualii decidenţi, oricare ar fi ei, caută încă finanţări externe şi interne materializate în diverse împrumuturi.

    Din unele statistici reiese faptul că peste 4,5 milioane de români au pensii sub 1000 de lei, pe lună, în timp ce alţii, 82,7 la sută, au pensii sub 2000 de lei. La aceştia se adaugă pensionarii cu pensii consistente de peste 2000 de lei, iar altele ajung la 4000, 5000…8000 de lei etc. Dacă luăm în considerare aceste statistici, apoi nu ar fi înţelept ca decidenţii să stea la masa analizelor pentru ca banii existenţi în fondul de pensii „să fie împărţiţi frăţeşte”, echitabil şi „cu bună ştiinţă” ? Aşadar, trebuie să se facă o diferenţiere în ceea ce priveşte majorarea pensiilor cu 40 la sută. Adică, cui majorezi pensiile cu 40 la sută? Cred că prima categorie de pensionari ar trebui să beneficieze de 40 la sută, respectiv cei care primesc sub 1000 de lei pensie. Cea de-a doua categorie, pensionarii cu pensii sub 2000 de lei, ar trebui să beneficieze de o majorare cu 30 la sută, să zicem, că doar aceştia se apropie foarte mult „de coşul zilnic”. Restul de pensionari, care au pensii de la 3000 de lei în sus, ce majorări mai aşteaptă ? Sincer, acum, aceşti pensionari, cu pensii de peste 5000 de lei, mai au nevoie de o majorare de 40 la sută ? Diferenţierea majorării pensiilor, după această logică, nu poate fi înjositoare pentru pensionarii care au pensii ce depăşesc „coşul zilnic” al unui pensionar.

    De condamnat ar fi gândirea unor „politruci”, care consideră că majorarea cu 40 la sută a tuturor pensiilor ar fi avantajoasă din punct de vedere electoral. Pentru a-i stimula pe unii pensionari, „politrucii”, care doresc voturi cu nemiluita, e posibil să nu ţină cont de această gândire economică diferenţiată, în ceea ce priveşte majorarea pensiilor. Normal că pensionarii care au 4000 de lei pensiile sau mai mult vor simţi din plin majorarea acestora cu 40 la sută. În timp ce un pensionar care are 1000 de lei, va primi 400 de lei în plus, iar un pensionar cu pensia de 5000 de lei va primi 2000 de lei. Păi, e corect ? În aceste condiţii, e normal şi firesc ,,ca fondul de pensii” să nu ajungă la toţi pensionarii şi că această majorare nu poate fi aplicată deoarece nu are…sustenabilitate financiară. Serios ?
    „Să înţălegem” că până la urmă „politrucii” vizează voturile tuturor pensionarilor şi nu au vreme de astfel de „analize trunchiate neproductive” pentru demersurile lor electorale? Dacă e să fie echitate în ceea ce priveşte majorarea pensiilor, atunci banii existenţi ar trebui împărţiţi în mod egal la toţi pensionarii. Ar fi o altă variantă! Adică, dacă avem un fond, să zicem, de 10 lei, destinat majorării pensiilor, atunci acei 10 le să fie împărţiţi în mod echitabil la toţi pensionarii indiferent de cuantumul pensiei. Deşi nu este echitabilă această variantă, poate ar trebui aplicată momentan, pentru a „împăca şi capra şi varza”…

    Cineva îmi spunea că în politică „nu aşa funcţionează gândirea politrucilor, parveniţilor şi profitorilor”. Nu ştiu exact cum funcţionează gândirea lor, dar importante sunt soluţiile adoptate, care de multe ori sunt compromise şi se suprapun cu interesele politice ascunse de gândirea alegătorilor. ,,Politrucii” parcă nu vor să ia decizii politice eficiente, care „să fie în ton” cu realităţile economice din România. Ei caută mereu „subterfugii politice”, care se pierd în „scenariile” lor pline de interese politice neaşteptate. Până când să tolerăm binecunoscuta zicală: „Prost, da’ prost, dar e de-al nostru…?”.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img