Povestea unei frumoase prietenii – Actorul Carol Erdos a fost printre privilegiații care s-au așezat la masa lui Nichita Stănescu



Pe data de 13 decembrie s-au comemorat 37 de ani de la moartea lui Nichita Stănescu, considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

În urmă cu câteva zeci de ani, un sătmărean a avut parte de una dintre cele mai frumoase întâlniri din viața lui. Student la Facultatea de Teatru, în anul II, actorul Carol Erdos a avut privilegiul de a-i face o vizită geniului Nichita Stănescu, o vizită care pe urmă a format o legătură de o viață.

Așa cum relatează Dora Stănescu, soția lui Nichita Stănescu, casa acestuia era mereu plină, iar ușa întotdeauna descuiată.

”La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Poeţii tineri veneau pentru un fel de binecuvântare, iar el considera că nu trebuie să respingă pe nimeni. Spunea tot timpul: “De unde ştiu că nu bate la uşă Eminescu?”. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua, şi se schimbau mereu. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă”, a spus Dora.

Colţul inimii noastre, citat de Nichita Stănescu

Actorul sătmărean Carol Erdos s-a numărat printre tinerii care s-au așezat la masa lui Nichita Stănescu, întâlnirea lor având loc în fiecare joi, de la ora 21.00.

”Relația dintre mine și Nichita s-a sedimentat pe niște aspecte ale trecutului vieții mele până atunci. I-am povestit că am lucrat în mină, prin câte examene de admitere am trecut și am fost respins, că sunt maghiar și nu pot preda istoria României sau limba română. Pe Nichita l-a impresionat cel mai mult faptul că eu am lucrat în adâncul pământului. Ca orice poet, el a văzut altfel lucrurile când i-am povestit că am trăit și am lucrat la 1.250 m adâncime în pământ sau că mi-am pierdut tatăl acolo, pe când aveam 11 ani, și am avut curajul să lucrez chiar și după acest incident. Toate aceste lucruri l-au impresionat pe Nichita și astfel relația dintre noi a devenit specială”, a spus actorul.

Stilul lui Nichita Stănescu de a lucra cu tinerii din jurul lui, aparent, era un stat de vorbă la un pahar de vin, însă lucrurile erau altfel.

”Pe măsură ce te cunoștea și te dibuia, te punea la multe încercări. Ori îți cerea părerea, ori prelua de la tine anumite idei pe care le dezvolta și le punea bine în pagină. Scria două, trei strofe pe o bucată de hârtie, ni le dădea și ne trimitea în baie ca să le citim cu atenție. Când veneam din baie, el stingea becul și ne punea să recităm. Pe el îl interesa cum sună și cum se transmit ideile în clipa în care auditoriul nu îl vede pe cel care vorbește”, a spus Carol Erdos.

Pentru Nichita Stănescu, Eminescu a fost o adevărată minune a literaturii și a poeziei, iubirea pentru marele clasic a fost fără seamăn, dialogând mereu cu poetul : ’’Tu n-ai murit,/ pentru că eu sunt trupul tău/ care vorbește cu vorbele tale’’.

”De la Nichita am descoperit nu respectul, ci valoarea pe care a dat-o lui Eminescu, prin el l-am înțeles mult mai bine pe Eminescu. După terminarea facultății, citindu-l mult pe Nichita am descoperit semnificațiile poeziei lui Eminescu. O dovadă a dragostei lui față de Eminescu fiind și o povestioară extrem de frumoasă. După ce a fost laureat al premiului Herder, Nichita a cumpărat de toți banii, aproximativ 5.000 de mărci, flori pe care le-a semănat în fața casei de la Viena în care a locuit Eminescu. A avut pe urmă probleme cu securitatea, norocul lui fiind un jurnalist care a fotografiat florile, astfel având dovada că banii într-adevăr au fost cheltuiți numai pe flori”, a povestit actorul.

Puțini știu că minunatul om Nichita Stănescu a călcat pe pământul în care acum ne ducem traiul. Înainte de anul 2000, acesta a făcut două vizite în județul Satu Mare, când a rămas plăcut impresionat de calmul și liniștea interioară a oamenilor de aici.

”Prima dată a venit în Satu Mare în anul 1982, când a fost impresionat de liniștea și cumpătarea în discuție a oamenilor de aici. Despre sătmăreni spunea mereu: ” Nu sunteți grăbiți ca regățenii că vine Dâmbovița și vă inundă”. De asemenea, Țara Oașului și oamenii de acolo l-au impresionat mult pe Nichita. Am fost cu el și la Săpânța, la Cimitirul Vesel. Când a citit pe crucile mormintelor a spus: ”Românul e poet inclusiv pe cruce și nu își ascunde defectele, dar știe să își aprecieze defectele chiar și pe cruce”, rememorează Carol.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts