More

    Rafila: Amânarea deschiderii şcolilor nu are justificare

    Școlile ar trebui redeschise odată cu terminarea vacanţei, spune deputatul PSD Alexandru Rafila. Declarația vine după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că învățământul online va fi prelungit până pe 8 februarie.

    „Îmi pare rău că domnul ministru Cîmpeanu este pus într-o situaţie în care nu are decizia de a hotărî foarte clar, împreună cu ministrul Sănătăţii, să deschidă şcolile. Închiderea şcolii, după cum ştiţi, a fost o măsură care nu a mai fost luată, cel puţin pentru şcolile primare, în niciuna dintre ţările membre ale Uniunii Europene în cursul lunii noiembrie şi în decembrie şi am ajuns în situaţia în care, de aproape un an de zile, copiii nu numai că au un acces limitat la învăţătură, mai ales cei din categorii defavorizate, unii din mediul rural care nu au acces la învăţământ online, dar sunt profund marcaţi în dezvoltarea lor psihosocială ca viitori adulţi pentru că nu pot să interacţioneze unii cu alţii, nu pot să interacţioneze cu profesorii lor”, a spus Rafila.

    „PSD cere în mod clar redeschiderea şcolilor odată cu terminarea vacanţei. Eu înţeleg că domnul ministru Cîmpeanu are o grea moştenire din partea doamnei Anisie şi nu cred că este o surpriză pentru nimeni, dar, pe de altă parte, amânarea deschiderii şcolilor nu are justificare. După cum ştiţi, cifrele publicate în ultimele săptămâni de Ministerul Sănătăţii arată o scădere a incidenţei infecţiei, arată marea majoritate, cu trei excepţii, a judeţelor din România în zona verde, iar acest lucru în mod evident nu are niciun fel de corelaţie cu această măsură de amânare a deschiderii şcolilor”, a adăugat deputatul PSD.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE