Săptămâna presei românești. PAGINI LUMINOASE DE ISTORIE



Anul 2021 și-a deschis porțile. Nu știm încă ce se află dincolo de ele dar, după câte s-au întâmplat în 2020, nu prea mai are ce să ne ia prin surprindere. O spunem nu cu pesimism, ci cu luciditate. Un nou an, o nouă luptă, o nouă provocare. Sau poate mai multe. Este de datoria noastră – considerăm noi – să ne păstrăm cumpătul și judecata dreaptă, până când ne vom da jos măștile. Și cele impuse de împrejurări, și cele autoimpuse, din diverse rațiuni, până când realitatea va fi sinonimă cu adevărul. Încercăm, așadar, să ne păstrăm în limitele normalității și să ne îndeplinim rostul în societate și în istorie. Începem anul cu un eveniment-maraton unicat, „Săptămâna presei românești”, dedicat promovării breslei noastre, aducând în fața publicului pagini luminoase de istorie, o istorie în care jurnaliștii s-au aflat în primele rânduri.

Vom marca ziua de 15 ianuarie, declarată Ziua Culturii Române, care e și ziua de naștere marelui și inegalabilului nostru înaintaș Mihai Eminescu, ziaristul, poetul, omul deplin și desăvârșit al culturii române, arhitect de conștiință și ziditor de limbă, în felul nostru, jurnalistic. În această zi, la 171 de ani de la nașterea sa, Miron Manega și Dan Toma Dulciu vor prezenta cele mai recente și tulburătoare descoperiri din zbuciumata existență a poetului și jurnalistul nepereche. Facem aceasta ca o cuvenită și necesară completare la evocarea lui Mihai Eminescu, pe care mediul academic, în urmă cu un an, a făcut-o trunchiat, uitând sau eludând dimensiunea jurnalistică a personalității sale.

Vom semnala, printre altele, prezența numelui lui Eminescu în presa din America, încă din 1879, precum și în locuri mai puțin cunoscute ale spațiului european. Oferim, celor care vor urmări programul nostru online, pe pagina de internet uzp.org.ro sau UZP TV, vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 17,00, și primul film documentar despre viața lui Eminescu, realizat de Octav Minar în anul 1914. Un film istoric, de referință, cu imagini emoționante ale locurilor pe care le-a traversat în scurta sa viață, Mihai Eminescu. În același context, artistul cântăreț – dar de data asta în calitate de actor – Sergiu Cioiu va susține un microrecital liric, alcătuit din cele mai frumoase poezii ale poetului.

Apoi, timp de alte șapte zile dedicate paginilor luminoase din istoria presei, începând cu 16 ianuarie și până în 22 ianuarie a acestui an, de la orele 17,00, pe aceeași pagină a UZPR ( și UZP-TV), vor fi ilustrate momente de maximă intensitate din istoria zbuciumată, efervescentă și bogată în evenimente puternice a presei românești, la unison cu trăirile acestui popor greu încercat.

De la Radăcini, de la începuturile presei moderne, ctitorite și consacrate de Ion Heliade Rădulescu, la perioade marcate de Nicolae Iorga și „Neamul Românesc”, de la Tudor Arghezi și „Mărțișorul” său, până la vasta și densa presă transilvană și arădeană de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, vor fi susținute dizertații de către personalități ale presei naționale contemporane. În același spirit evocator vor fi prezentate momentele, de-a dreptul emoționante din presa Sărindariului bucureștean, sau trasee publicistice cu destin istoric dramatic, cum ar fi cel al bătrânei reviste „Vatra”, până la actuala „Vatra Veche”. Va fi prezentată implicarea lui Dimitrie Gusti în jurisdicția presei de la noi și vom afla spectaculoasa și importanta evoluție a presei științifice și tehnice din țara noastră. Nu vor lipsi momentele antologice generate de apariția radioului și televiziunii naționale. Argumente puternice, suficiente pentru a releva necesitatea și importanța mass-media în societate. Săptămâna presei românești, cu pagini luminoase de istorie, se va încheia cu un alt omagiu adus lui Mihai Eminescu, prin prezentarea unui film, excepțional realizat, având ca subiect mult discutatului Cufăr al poetului, din peregrinările sale. Prin acest eveniment-maraton, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România vă invită la o mai profundă cunoaștere a presei și a rolului acesteia în promovarea marilor idei și a valorilor românești, precum și a purtătorilor lor, în toate perioadele istorice.

Departamentul Comunicare Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts