More


    Caleidoscop muzical-Incursiuni în cultura muzicală a lumii – “My fair lady” – o lume muzicală într-o veșnică căutare a identității – Episodul III

    - Advertisement -

    Hristos a Înviat! Dincolo de rutina vremelnică a istoriei cotidiene pe care o trăim … sau am dori să o trăim … EL Stăpânul și Maestrul tuturor ființelor create, după ce ne-a luat de pe umeri durerile și păcatele, s-a pironit pe Crucea Iubirii Divine, pentru ca murind și înviind din morți, noi, cei care credem în EL să avem Calea deschisă spre Mântuire.

    Azi revenim pe străzile pline de noroi dar și-n feeria strălucitoarelor recepții din lumea înaltei societăți londoneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în acea atmosferă descrisă superb de compozitorul american de origine vieneză Frederick Loewe și de libretistul Alan Jay Lerner în capodopera ”My fair lady” și dacă în episodul anterior am analizat caracteristicile vocal – scenice şi psihologic – relaţionale ale personajelor principale, începând de azi vom încerca să studiem portretele psihologice şi relaţionale ale personajelor principale din celebrul musical american a cărui acțiune se petrece în Londra.

    În ”My fair lady” ne este prezentată o lume cosmopolită, prin tipologia social-morală a indivizilor la nivel microsocial pe de o parte, şi starea de fapt a întregii societăţi londoneze a vremii la nivel macro-general pe de altă parte, tipologia fiecărui personaj fiind dependentă într-un grad mai mare sau mai mic şi de condiţionările socio-istorice, atât personale cât şi comune până la un moment dat, tuturor societăţilor umane existente, … și astăzi vom face cunoștință cu Mister Henry Higgins.

    Profesorul de fonetică Higgins este un personaj complex, introvertit şi la prima vedere arogant cu cei din jur; superioritatea pe care o afişează nefiind de fapt altceva decât un mod de apărare şi de respingere a schimbării personale şi de rezolvare a eşecurilor şi slăbiciunilor personale, o armă de apărare împotriva celorlalţi.

    Cu toată poziţia socială pe care este situat el se simte intimidat de naturaleţea şi „primitivismul” Elizei, mascându-şi toate acestea printr-un comportament vulgar, fals superior, dezumanizant şi dezonorant.

    În faţa stăpânirii de sine şi oratoriei gunoierului Alfred Doolittle, el îi dăruieşte acestuia suma de 5 lire sterline ca „ciubuc” şi-l recomandă pe gunoier unui mare filantrop miliardar din America ca: „cel mai mare moralist englez”.

    Într-un cuvânt este intimidat şi impresionat de diversitatea umană care caută să lupte cu toate mijloacele pentru supravieţuire, găsind această categorie socială de temut dar şi de respectat, iubindu-se prea mult în conservatorismul său ca să poată accepta suferinţa şi înfrângerea ca parte a vieţii.

    Din această cauză nu poate accepta o relaţie stabilă de căsătorie, I’m a ordinary man, având totuşi nevoie de prietenia colonelului Pickering, de sfaturile mamei sale şi de ce nu, de acceptul prostuţei de florărese de a-şi demonstra sieşi şi lumii întregi profesionalismul de fonetician.

    De asemenea, când este părăsit el intră într-o criză existenţial – emoţională, întrebându-i pe cei din jur de ce femeile nu pot să fie ca el, A hymn to him, fuge la mama să ceară ajutor şi aflând că Eliza vrea să se mărite cu tânărul Freddy Eynsfort – Hill, devine gelos pe amândoi interpretând cu falsă voluptate imnul damnaţiunii celui înşelat I’ve grown accustomed to her face, ajungând totuşi în cele din urmă la concluzia că este îndrăgostit şi nu are voie să piardă şansa de a fi cu persoana iubită, el, Henry Higgins rămânând în memoria colectivă a iubitorilor de musical ca un personaj care se forțează a fi greu de înțeles, dar al cărui ”mister” poate fi citit filă cu filă ca o carte deschisă.

    Ieșim de la recepția dată de Regina Angliei în onoarea Reginei Transilvaniei și a fiului ei Gregor, pentru a ne întâlni în episodul următor cu un alt important personaj Alfred P. Doolittle, gunoierul cu minte de milionar și milionarul ce tânjește spre gunoi.

    Valeriu Ioan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img