More


    Urmarea lui Hristos

    - Advertisement -

    Motto: „Iisus Hristos e Calea naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Ce folos, că urmărit de o fiară, scapi până la uşa unei case în pădure, dar n-ai avut grijă să iei cheia de la casă. Dar Iisus nu e numai Uşa, ci şi Cheia împărăţiei de scăpare” – Părintele Arsenie Boca

    Pilda vieții neprihănite a Domnului Iisus Hristos ni se oferă ca o carte care stă în permanență deschisă înaintea ochilor noștri. Însă, Iisus nu este un simplu personaj pozitiv, Care a trăit cândva în trecut, ci viața Lui se situează într-un prezent continuu. El a fost contemporan evreilor care au dispus răstignirea Sa, dar, în același timp, este contemporan nouă, susținându-ne în progresul nostru duhovnicesc spre dobândirea Împărăției Cerurilor. Hristos ne dă putere dacă noi acceptăm în mod liber ajutorul Său, dacă suntem de acord să lucrăm cu El în realizarea binelui. Este vorba despre o conformare a vieții creștinului cu modul de viață al Mântuitorului, mod care evidențiază cel mai concludent exemplu de virtute, pe care suntem chemați să-l imităm prin gânduri, cuvinte și fapte/atitudini. Părintele Arsenie Boca spune: „Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească măcar tot aşa de zornic pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. Nouă, deşi cugetăm ale lumii şi umblăm în calea păcatelor, încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte şi nu ne-a bătut nimeni piroanele în tălpi. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul şi să se asemene cu El, în cruce să se asemene şi, cât poate să cuprindă firea omenească, asemenea cu El va fi”.

    Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) afirmă: “Acesta este semnul celei mai înalte bunătăţi a lui Dumnezeu, că a făcut ca binele să fie şi bun al nostru; să nu fie numai semănat de Dumnezeu în firea noastră, ci să fie şi lucrat de noi prin voia noastră liberă şi prin putinţa noastră de a ne îndrepta spre bine sau spre rău”. Ca atare, omul are posibilitatea de a alege și de a înainta în virtute. Virtutea (indiferent cum s-ar numi: smerenie, milostenie, bunătate, blândețe, iertare, răbdare, iubire etc.) nu se dobândește ușor, ci prin mijlocirea harului dumnezeiesc și în urma unei strădanii susținute, prin luptă și muncă, iar uneori chiar prin suferință. Ea presupune curaj, deoarece în calea împlinirii binelui stau diverse piedici: unele pornesc din interiorul nostru, adică înclinările firii spre păcat, altele pleacă din afară și anume, ispitele. Ispita nu constituie un păcat, ci îndemn la păcat, momeală care ne ademenește spre un bine iluzoriu. Ispita se transformă în păcat în momentul în care consimțim la ea, transpunând-o în cuvânt și faptă. Stă în puterea noastră să ne opunem tentațiilor, gândindu-ne la faptul că „strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află” (Matei VII; 14). Cunoscându-se şi stăpânindu-se pe sine, având încredere în sine şi în Dumnezeu, omul va putea lucra şi lupta împreună cu Dumnezeu pentru binele său pământesc şi ceresc.

    Desprinderea din mrejele păcatului și ale plăcerii diabolice este dificilă, în special la început, dar o dată ce am gustat din dulceața virtuții, ne încredințăm cât de benefică este această nouă orientare, din care iradiază bucuria și pacea lăuntrică. Când ne găsim într-o situație delicată sau pe punctul de a comite un păcat, să ne întrebăm: Oare Hristos ce ar alege? Oare Iisus cum ar proceda dacă ar fi în locul meu? Mântuitorul ne cheamă la Sine; datoria noastră este să răspundem chemării Sale și să-L urmăm. El este „Calea, Adevărul, Viața” (Ioan XIV; 6). Chemarea Sa nu se adresează doar mulțimilor care L-au înconjurat în timpul activității Lui pământești, ci ne privește mai ales pe noi, care ne încadrăm într-o societate ce tinde spre secularizare. Noi, în calitate de creștini, de urmași ai lui Hristos și de purtători de Hristos, avem posibilitatea și capacitatea de a milita pentru promovarea valorilor autentice ale spiritualității și moralei umane.

    Doresc să precizez doar o modalitate de a realiza scopul propus mai sus: educația corectă acordată copiilor începând cu perioada în care debutează în vorbire și în manifestare intelectuală și faptică, ceea ce denotă uriașa responsabilitate care incumbă asupra părinților. Sfântul Ioan Gură de Aur scria că nu este suficient să aduci un copil pe lume, ci important este să-l educi corect. Copilul, încă de mic, trebuie ajutat să conștientizeze distincția dintre bine și rău, dintre răsplată și pedeapsă. Un rol deosebit în acest sens îl au frecventarea cu regularitate a bisericii și predarea religiei în școală. Dacă Dumnezeu este prezent în viața copilului în familie, în școală, în biserică, acesta va ajunge la concluzia că rațiunea sănătoasă a persoanei vizează săvârșirea binelui și evitarea răului, în scopul stabilirii raportului de iubire, libertate și egalitate între oameni. Dimpotrivă, dacă un copil se dezvoltă cu falsa părere că totul este permis (transformând libertatea în libertinaj), va ajunge la maturitate să creadă că el este centrul lumii și că toți oamenii sunt datori să graviteze în jurul său, neconsiderând un păcat încălcarea fragrantă a drepturilor semenilor.

    Or, tocmai de această capcană dorește să ne ferească Hristos, în clipa în care enunță regula de aur a creștinismului: „toate câte voiți vă facă vouă oamenii, asemenea faceți și voi lor” (Matei VII; 12). El ne cheamă să facem parte dintre prietenii Săi, dar nu ne obligă să intrăm în această categorie; ne arată calea spre Rai, dar nu ne contrânge să pășim pe ea împotriva voinței noastre. Fiecare decizie pe care o luăm trebuie să poarte amprenta libertății noastre de voință și pentru fiecare hotărâre suntem datori să ne asumăm întreaga responsabilitate. Un fapt este cert: felul în care trăim pe pământ reprezintă oglinda modului în care ne vom petrece eternitatea. Hristos ne așteaptă; să nu-L dezamăgim!

    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img