CSM Olimpia poate primi șansa nesperată a rămânerii în eșalonul secund
Mai sunt doar două săptămâni până la startul noului sezon al Ligii a II-a, programat pentru 1 august, însă Federația Română de Fotbal are încă o necunoscută importantă pe masă: FC Hermannstadt.
Clubul sibian traversează una dintre cele mai dificile perioade din existența sa, iar până la mijlocul acestei săptămâni ar trebui să fie clar dacă poate sau nu să continue în eșalonul secund. Mai precis cei de la Sibiu au avut timp până pe 15 iulie 2026 ora 23:59 să depună cerere de participare. Între timp, la Sibiu situația este departe de normalitate. Jucătorii nu s-au reunit, mulți și-au depus notificări pentru a deveni liberi de contract, iar, potrivit președintelui AFAN, Emilian Hulubei, la club nu mai răspunde nimeni la telefon.
Dacă scenariul retragerii se va confirma ( FRF ar trebui să facă anunțul pe 16 iulie) , atunci vestea ar putea fi una excelentă pentru fotbalul sătmărean.
CSM Olimpia Satu Mare este prima formație care ar putea profita de un loc rămas vacant și ar putea fi invitată să evolueze din nou în Liga a II-a, chiar dacă pe teren a retrogradat.
Ar fi o șansă uriașă pentru clubul sătmărean, care în ultimii ani a făcut pași importanți în organizare și infrastructură, iar rămânerea în eșalonul secund ar reprezenta un nou moment important pentru fotbalul din județ.
De altfel, Federația Română de Fotbal a anunțat deja calendarul noului sezon, iar pe 22 iulie este programată tragerea la sorți a țintarului Ligii a II-a. Până atunci, Departamentul de Competiții trebuie să știe exact câte echipe vor lua startul și dacă Hermannstadt poate îndeplini condițiile pentru participare.
Situația de la Sibiu readuce în discuție problema insolvențelor din fotbalul românesc. Emilian Hulubei atrăgea atenția că, din 2012 încoace, peste o sută de cluburi au intrat în insolvență, iar doar câteva au reușit să iasă cu adevărat din această procedură. Cele mai multe au dispărut.
Este încă o dovadă că problemele financiare nu țin cont de numele clubului sau de tradiție și că un sezon poate fi compromis înainte de primul fluier al arbitrului.
Altfel , dacă va rămâne în eșalonul trei, CSM Olimpia va începe official sezonul la finele lunii august.
Liga 3 începe la data de 29.08.2026, Liga de Tineret la data de 09.08.2026, Liga Elitelor U17 la data de 09.08.2026, Liga Elitelor U16 la data de 08.08.2026, Liga Elitelor U15 la data de 08.08.2026, Liga Elitelor U14 la data de 09.08.2026, Liga Elitelor U13 la data de 09.08.2026, Campionatul Național U19 la data de 23.08.2026, Campionatul Național U17 la data de 23.08.2026, Campionatul Național U16 la data de 22.08.2026 și Campionatul Național U15 la data de 22.08.2026.

























