Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, duminică, 20 iulie, ample acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în întreg județul.
În cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine publică, oamenii legii au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei.
Totodată, polițiștii rutieri au intensificat controalele pe drumurile din județ, acționând pentru supravegherea, fluidizarea și verificarea respectării normelor de circulație. În urma acestor acțiuni, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind 90.000 de lei.
În total, pe parcursul zilei de 20 iulie, polițiștii sătmăreni au aplicat peste 280 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 120.000 de lei.
Acțiunile desfășurate de IPJ Satu Mare au avut ca obiectiv prevenirea faptelor de natură contravențională și penală, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea comportamentelor care pun în pericol ordinea publică și siguranța rutieră.

























