Localitatea se numeşte Turţ Băi, pentru că aici se afla o mină, veche de câteva sute de ani. Turţ Băi, pentru că „baie” înseamnă în limbajul local „mină”. Turţ Băi, unde este amplasat schitul, pe Dealul Copăcea, este o localitate mică, de doar 64 numere de casă şi 140 de locuitori. Numele cele mai des întâlnite la locuitorii de acum sunt Puşcaş, Martin şi Stanciu.
Noroc bun”, tradiționala urare-salut a minerilor se poate auzi pe ulițelele din Turț Băi chiar și acum, la mai bine de un deceniu de la închiderea minelor, indiferent de etnia celor care o rostesc. În vechea mină se intra din apropierea localităţii Turţ Băi, iar în anii ’60 s-a înfiinţat o mină nouă, la câţiva kilometri depărtare de cea veche, în care au lucrat peste 1.500 de angajaţi.
Aceasta pentru că localitatea în speță s-a născut și a supraviețuit doar prin prisma mineritului. Etnici maghiari, de prin părțile Slovaciei, au fost strămutați în inima Țării Oașului pentru a extrage din adâncuri tone de aur, argint și plumb. Se întâmpla în secolul XVIII, din ordinul împărătesei Maria Tereza. Acum, după aproape trei secole de prosperitate, Turț Băi este în pericol de a deveni un sat-fantomă, din ordinul autorităților române, cele care acum un deceniu au considerat că substanţiala bogăție minieră a acestei zone, precum multe altele din România, nu mai merită exploatată.
Salvarea ar putea veni însă de la peisajele de basm cu care Dumnezeu a înzestrat aceste locuri, mai precis spus de la turismul montan care ar putea fi practicat într-o zonă socotită perla nedescoperită a Transilvaniei.
Când vine vorba despre turismul sătmărean, discuția începe și se termină cu apele termale. Doar referirile sporadice la tradițiile și obiceiurile Țării Oașului își mai fac loc în discuțiile pe marginea acestui subiect. Despre turismul montan nimic, cu excepția discuțiilor privind stațiunea de la Luna Șes. Cu toate acestea, în județul Satu Mare există munți, există peisaje superbe și există potențial pentru acest tip de turism.
Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă localitatea Turț Băi. Așa cum sugerează și numele, este, sau cel puțin a fost, o localitate minieră. După închiderea mineritului a rămas doar un cătun de 35 de case, în mijlocul unuia dintre cele mai spectaculoase peisaje din Nord-Vestul țării. Totul depinde de autorităţile sătmărene ca această zonă să fie transformată într-o adevărată oază turistică.
De cum părăseşti comuna Turț, spre a urma indicatorul spre Turț Băi, realizezi că localitatea nu mai prezintă mare interes pentru autorități. Gropile sunt rare pentru că s-au unit și au format șanțuri și tranșee, menite parcă să alunge orice turist care și-a propus să urce cu mașina până în sat. Însă, după doar câteva sute de metri, frustrarea oricărui conducător auto dispare în fața admirației stârnite de primele peisaje apărute în cale. Pereți înalți de stâncă străjuiesc aproape fiecare curbă. Perdele de brazi te însoțesc pretutindeni. Vârfurile muntoase de la orizont prevestesc frumusețile care urmează a se oferi privirii. Toate acestea conduc spre o singură întrebare, și anume: Satu Mare are un turism atât de înfloritor încât își permite să ignore această zonă și altele asemenea ei?
Dacă tot sunteţi în zonă e musai să vizitaţi şi Mănăstire Ortodoxă cu hramul „Sfântului Gheorghe situată intr-un mirific peisaj de munte la poalele pădurii de stejar de pe dealul numit Coparcea, de unde se poate observa cu ochiul liber oraşul Satu Mare şi toate satele din câmpia întinsa până la aceasta.Distanţa din centrul Comunei Turţ până la acest loc este de 7 km ,iar pe acest drum conform legendei se retrăgeau fetele din calea popoarelor migratoare, locul constituind cu adevătat o cămară pentru zâne,numele comunei de peste deal Cămârzana fiind de altfel generat de acele întâmplări.
Ideea înfiinţării schitului i-a aparţinut fostului primar Ioan Belbe, fost membru în Adunarea Eparhială timp de două legislaturi (2004-2012). El a lucrat în mină timp de 19 ani, iar când a intrat prima dată în mină a fost în sectorul I, ale cărui filoane sunt amplasate la zeci de metri adâncime în munte, chiar sub Schitul „Sfântul Gheorghe”, astfel că acesta este singurul schit din ţară care stă aşezat, la propriu, pe un munte de aur şi argint.
Oamenii locului privesc cu admirație și cu un oarecare gust amar la vecinii lor din Maramureș, acolo unde, în localități mult mai izolate decât Turț Băi, există agroturism în adevăratul sens al cuvântului.
„Nu suntem cu nimic mai prejos decât moroșenii, sibienii sau brașovenii. Avem tot ce trebuie pentru agroturism. Avem peisaje superbe, oameni harnici cu gospodării îngrijite, avem animale și probabil cea mai bună pălincă din țară. Am putea să facem chiar un turism minier în zecile de galerii miniere din jurul nostru. Însă degeaba avem toate acestea dacă nu avem un drum civilizat pe care turiștii să poată ajunge la noi”, este părerea unuia dintre săteni.
Nicolae Ghișan
