More


    Depopularea satelor între dispariție și prosperitate

    - Advertisement -

     

    Cu lacrimi în ochi și o mâhnire profundă, un artist plastic care a venit pe plaiurile sătmărene de prin părțile Brașovului pentru a participa la Tabăra de creație de la Ardud, intitulată ZIDIRI LAICE ȘI RELIGIOASE, a afirmat că este tare supărat pentru faptul că multe din satele românești sunt depopulate aproape în întregime… Artistul plastic a ajuns la această concluzie în urma unei excursii de documentare pe care a efectuat-o cu alți colegi de breaslă pe plaiurile așezării codrene Bolda. Depopularea acestei așezări este extrem de accentuată și dramatică, iar percepția caselor pustii a avut o înrâurire tristă asupra sufletelor artiștilor. Casele trainice părăsite strigă cu tăcerea lor după un ajutor nevăzut. Cu lacăte la porți şi ferestrele prăfuite, casele parcă au ochii unei pustietăți greu de acceptat, dacă ne gândim că fiecare are povestea și istoria unei familii plecate de mult sau de curând pe meleagurile eternității. Merii, perii, piersicii și vița de vie te îmbie cu ospitalitate să guști din roadele lor, care altădată erau o mare bucurie pentru proprietarii caselor aflați la vârsta tinereții sau maturității. Parcă ne răsună în minte versurile poetului Mihai Beniuc: ,,Sunt măr de lângă drum şi fără gard./La mine-n ramuri poame roşii ard./Drumeţule, să iei fără sfială,/Că n-ai să dai la nimeni socoteală./Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,/Adu-l ţărânei ce sub mine-o am…”. Copiii, care cândva se bucurau de roadele toamnei, au luat calea străinătății și poate mulți dintre ei se reîntorc foarte rar sau deloc în satele natale.
    Am aflat de la locuitorii unei localități din Țara Oașului că foarte multe case moderne, cu un etaj, două sau trei, au rămas în paragină de peste 10 ani. Nu știe nimeni de moștenitorii sau proprietarii acestor case pe care nu le mai revendică nimeni. Degradarea unor construcții este accentuată, iar terenurile sunt stăpânite de iarba și florile sălbatice. Depopularea accentuată este prezentă pe plaiurile codrenilor, dar și în aproape toate zonele de pe teritoriul României. Câteva bunicuțe sau bunici se mai arată pe la porțile învechite de vreme ale caselor cu acoperișuri bătrâne. Acești locuitori ai satelor, care mai sunt cât de cât în putere, lucrează prin grădini pentru a obține legumele necesare pentru stocurile de iarnă: ceapă, morcovi, pătrunjel, gulii, varză și alte produse agricole…
    Am întâlnit într-un sat din zona Codrului o bunicuță, care în fiecare primăvară face rigole cu sapa pe o suprafață de 10 ari pentru a semăna boabele de porumb, fasole și dovleac. Bunica, din satul depopulat aproape în întregime, ne-a spus că este nevoită să lucreze în acest fel pământul din grădină deoarece în satul ei, dar nici în împrejurimi, nu există utilaje agricole pentru a putea semăna mecanizat porumbul. Dânsa ne-a mai precizat că nu mai sunt nici zilieri, care să o ajute să samene porumbul și toate cele necesare în propria ei grădină. Unele persoane în vârstă nu au bani pentru a plăti aratul, discuitul, erbicidatul și culesul roadelor de pe câmp, motiv pentru care au lăsat terenurile în paragină, iar acolo unde a fost posibil le-au dat în arendă.
    Multe sate se depopulează de la un an la altul și nimeni nu întrevede niciun fel de soluții pentru ca acestea să redevină, fie și parțial, ceea ce au fost cândva, pline de viață și veselia dăruită de tot felul de praznice. Odraslele au plecat la oraș, iar altele și-au găsit un loc de muncă prin țările dezvoltate ale Europei. Mai există o speranță, care se întrevede la capătul ,,tunelului” depopulării lente a satelor. Încurajarea tinerilor, care au un capital câștigat în urma muncilor prestate prin cele străinătăți, să investească în perimetrul satelor. Există primele semne de revigorare a producției agricole în unele sate, care au terenuri fertile. În ultima vreme, tineri investitori români au achiziționat terenuri agricole și au înființat chiar ferme zootehnice. Unii s-au orientat spre înființarea unor ferme legumicole, spre apicultură sau piscicultură, iar alții spre agroturism şi lucrări în construcţii…
    Mai există o categorie de români care au început să-și modernizeze casele părintești cu gândul că după ieșirea la pensie se vor întoarce acasă din cele străinătăți. Mai există români care se încăpățânează să păstreze căsuța părintească fără să o vândă. Aceasta le reaminteşte de copilăria și momentele nemuritoare trăite în anii tinereţii alături de părinții lor, care continuă să dăinuie în sufletele pline de doruri… Cu toate amenințările, legate de această depopulare treptată a unor sate, există copii, nepoți, frați și surori care subscriu la versurile lăsate nouă posterității de poetul Grigore Vieru: ,,Casa părintească nu se vinde,/Nu se vinde tot ce este sfânt./Din atâtea lucruri dragi și sfinte/Ochii mamei încă ne privesc./Vom pleca și noi cândva din viață/Și părinții sus ne-or întreba/Ce mai face casa lor cea dragă,/Cine are grijă azi de ea…?”.

    Dumitru Timerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img