More


    Peştera Coliboaia – minunea pe care natura a modelat-o de-a lungul timpului. Aici se găsesc cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală

    - Advertisement -

    Peştera Coliboaia, situată în Parcul Natural Apuseni, în judeţul Bihor, a intrat de curând în Patrimoniul UNESCO şi a atras atenţia lumii ştiinţifice internaţionale – speologi, istorici, paleontologi etc. – prin faptul că aici s-au descoperit cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală şi de Sud-Est şi unele dintre cele mai vechi din lume.

    Desenele rupestre din Peştera Coliboaia, datate cu Carbon 14, arată că acestea au o vechime de 36 000 – 37 000 de ani, fiind comparabile, din acest punct de vedere, cu cele de la Maros, din insula indoneziană Sulawesi, considerate până acum ca fiind cele mai vechi din lume (35 000 – 40 000 de ani).

    Peştera Coliboaia este una dintre minunile pe care natura le-a modelat şi conservat de-a lungul timpului, alături de Peştera Vântului (Şuncuiuş), cea mai lungă peştera din România, Peştera Altarului, Peştera Urşilor, Peştera Micula, Măgura etc., apreciate de către speologi ca fiind unele dintre cele mai frumoase din lume.

    Peştera Coliboaia se află pe Valea Sighişelului, la o altitudine de 560 de metri. Are o lungime de 750 de metri., iar intrarea în peşteră are o formă triunghiulară, cu înălţimea de aproximativ doi metri.

    Dincolo de intrare începe un râu subteran, tavanul peşterii coborând în unele locuri până aproape de suprafaţa apei, ceea ce face ca accesul să fie extrem de dificil şi numai cu echipament speologic. Partea cea mai interesantă a peşterii este în ultima treime, acolo unde se află stalactite şi stalagmite, depuneri calcaroase, de formă conică, având baza pe tavanul, respectiv pe partea de jos a peşterii.

    Arta parietală, în ansamblul artelor preistorice, desemnează desenele şi picturile realizate de om pe pereţii peşterilor, alteori pe stânci sau pereţi muntoşi abrupţi, în zone greu accesibile. Subiectele acestor reprezentări sunt variate, în funcţie de regiune şi de perioadă.
    Zona cu picturi rupestre din Peştera Coliboaia, care nu este accesibilă publicului, se află dincolo de zona în care trebuie trecut râul subteran. “Picturile negre”, cum au fost numite picturile rupestre din Peştera Coliboaia, executate în cărbune, 14 în total, înfăţişează animale – un bizon (cu coarnele din perspectivă frontală), un cal, două capete de urs, o felină şi doi rinoceri.

    În urma expertizelor, specialiştii au ajuns la concluzia că aceste picturi parietale aparţin culturii Aurignacian, principala cultură a Paleoliticului superior, adică prima epocă din istoria omenirii (epoca pietrei cioplite), care a coincis cu sosirea în Europa a lui Homo sapiens.

    Epoca aurignaciană timpurie este datată cu 43 000 -37 000 de ani în urmă, iar aurignacianul propriu-zis corespunde, aproximativ, perioadei 37 000 -33 000 de ani în urmă. S-au mai găsit în galeria subterană şi urme de urs de peşteră, dar şi oase aparţinând unor astfel de animale.

    Vechimea “Picturilor negre” de la Coliboaia face din acestea o descoperire unică pentru Europa Centrală şi Orientală, reprezentări similare, cu o vechime de 33 000 -35 000 de ani, mai fiind descoperite în Vest, în peştera Altamira, din Spania, şi in Peştera Lascaux, din Franţa.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img