More


    Cine sunt Sfinţii Trei Ierarhi?

    - Advertisement -

    În fiecare an, la 30 ianuarie, Biserica îi serbează pe Sfinţii Trei Ierarhi şi mari dascăli ai lumii Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul (de Nazianz) şi Ioan Gură de Aur, fiind supranumiţi astfel: mâna care lucrează, mintea care gândeşte şi gura care vorbeşte. Această sărbătoare s-a bucurat întotdeauna de mare cinste şi evlavie, fiindcă multe persoane poartă numele celor trei stâlpi ai Bisericii Creştine şi numeroase sfinte lăcaşuri se află sub patronajul lor, inclusiv şcolile teologice. Sfinţii Trei Ierarhi au lăsat Bisericii, pe lângă viaţa lor curată, sfântă şi pilduitoare, zeci de cărţi teologice, formând un inestimabil tezaur al întregii lumi creştine.

    1.Sfântul Vasile cel Mare (330-379)
    S-a născut în jurul anului 330, la Cezareea Capadociei, dintr-o familie evlavioasă. El era unul din cei zece fraţi, dintre care trei vor fi episcopi (Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta) şi cinci vor fi monahi (cei trei amintiţi, la care se adaugă Naucratios şi Macrina cea Tânără). Din cadrul familiei, şase membri vor deveni Sfinţi (Macrina cea Bătrână, Emilia, Vasile, Grigorie, Petru, Macrina cea Tânără). Mama sa, Emilia, şi bunica sa, Macrina cea Bătrână, i-au oferit de mic o creştere creştină aleasă. Şi-a făcut mai întâi educaţia în familie, cu tatăl său, retorul Vasile, după care a studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol şi la Atena, unde îl avea coleg şi prieten devotat pe Sfântul Grigorie de Nazianz. Cei doi prieteni cunoşteau la Atena doar două drumuri: drumul Bisericii, pentru a asculta pe interpreţii Legii lui Dumnezeu şi drumul şcolii, pentru a asculta lecţiile profesorilor.

    În jurul anilor 355-356, Vasile s-a întors la Cezareea, unde a profesat un timp retorica. A primit Taina Botezului, a renunţat la lume şi a intrat în monahism, împărţindu-şi averea săracilor. Pentru a se instrui în viaţa ascetică, a călătorit în Siria, Egipt şi Mesopotamia. La întoarcere, se retrage în Pont, pe malul râului Iris, unde întemeiază o mănăstire, în care organizează viaţa monahală cu regim chinovial (de obşte, comun). Aici se retrase pentru un timp şi prietenul său, Sfântul Grigorie. În această perioadă, Sf. Vasile scrie Regulile vieţii monahale mari şi mici, care se păstrează până azi în mănăstirile ortodoxe.

    Adânc cunoscător al firii omeneşti, el a acordat o importanţă deosebită vieţii trăită în rugăciune şi muncă, arătând că numai îmbinarea armonioasă a acestora poate asigura echilibrul dintre suflet şi trup şi înaintarea pe calea desăvârşirii. În singurătatea pustiei, cei doi prieteni au alcătuit o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale, cu titlul Filocalia. În anul 364 a fost hirotonit preot, iar în 370 a fost ales episcop la Cezareea Capadociei, unde a păstorit cu mare autoritate timp de nouă ani, până la moartea sa (1 ianuarie 379).

    Sfântul Vasile este una dintre cele mai mari figuri ale creştinătăţii, distingându-se ca învăţat, ascet, episcop şi filantrop. În Cezareea, el a înfiinţat instituţii de asistenţă socială ca: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice şi spitale, chiar şi pentru leproşi (leprozerii). Toate aceste aşezăminte sunt cunoscute sub numele generic de “Vasiliada”. După moarte, Sfântul Vasile a primit supranumele de “cel Mare”. Opera pe care ne-a lăsat-o dovedeşte vasta sa cultură teologică, enciclopedică. A scris lucrări dogmatice, ascetice, exegetice, cuvântări, precum şi Liturghia care îi poartă numele. Biserica îl serbează la data de 1 ianuarie.

    2.Sfântul Grigorie de Nazianz sau Teologul, de Dumnezeu Cuvântătorul (329/330-389/390)
    S-a născut în jurul anilor 329-330 la Arianz, aproape de Nazianz, unde tatăl său – Grigorie – era episcop. Mama sa, Nona, era o creştină pioasă şi a contribuit mult la educaţia creştină a fiului ei. Sfântul Grigorie a mai avut un frate, Cezar, medic învăţat şi o soră, Gorgonia. Pregătirea elementară a primit-o în casa părinţilor, după care a studiat la Cezareea Capadociei, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, unde l-a întâlnit pe bunul său prieten, Sfântul Vasile cel Mare. În anul 359 se întoarce în Cezareea Capadociei, unde primeşte Botezul. Se retrage în Pont, la mănăstirea întemeiată de Sfântul Vasile. Uneltirile ereticilor arieni (care negau dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, coborându-L în rândul creaturilor) contra tatălui său îl determină pe Sfântul Grigorie să părăsească Pontul şi să vină lângă acesta pentru a-l ajuta.

    Cu ocazia praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos din anul 361, împotriva voinţei sale – considerându-se nevrednic – Sfântul Grigorie a fost hirotonit preot. Se retrage din nou în Pont, de unde revine la insistenţele tatălui său, cu prilejul praznicului Învierii Domnului din anul 362, când rosteşte celebra cuvântare “Despre fugă” sau “Despre preoţie”, justificându-şi fuga prin nepregătirea sa pentru marea Taină a Preoţiei. În anul 370 e hirotonit episcop de către Sfântul Vasile cel Mare pentru mica episcopie de la Sasima, unde nu a mers, de fapt, niciodată.

    După moartea părinţilor se duce la mănăstirea Tecla (374). În anul 379 pleacă la Constantinopol, unde deschide o mică biserică numită “Învierea”, în care a rostit renumitele “Cinci Cuvântări teologice” în cinstea Sfintei Treimi, care i-au adus mai târziu numele de “Teologul”. De altfel, Sfântul Grigorie este supranumit “Teologul Sfintei Treimi”. Ajunge patriarh al Constantinopolului şi în această calitate el a condus pentru o scurtă perioadă de timp lucrările Sinodului II Ecumenic (Constantinopol, 381). Din cauza intrigilor şi a perfidiei rivalilor săi, care îi reproşau că şi-a părăsit episcopia de la Sasima pentru scaunul capitalei, Sfântul Grigorie a demisionat, zicând: “Am obosit luptându-mă prin cuvânt cu invidia, cu adversarii, cu ai noştri”. Se retrage la Arianz, trecând la Domnul în jurul anilor 389-390. Opera lui e bogată şi vastă, cuprinzând cuvântări, poezii şi scrisori. Biserica îl serbează la data de 25 ianuarie.

    3.Sfântul Ioan Gură de Aur sau Hrisostom (354-407)
    A văzut lumina zilei în anul 354, la Antiohia, cel mai frumos oraş al Asiei. Tatăl său, Secundus, mare dregător militar, a murit curând după naşterea sa. Mama lui, Antusa, provenind dintr-o familie bogată, rămasă văduvă la vârsta de 20 de ani, nu s-a recăsătorit, ci s-a dedicat în totalitate creşterii şi educaţiei fiului ei. Ioan s-a botezat în anul 372, după care a studiat intens Sfânta Scriptură. În 374, după moartea mamei sale, Ioan se retrage în munţii Antiohiei, unde a petrecut în asceză severă timp de patru ani. A fost hirotonit diacon, scriind tratatul Despre preoţie, apoi preot în anul 386. În timpul celor 12 ani de preoţie a desfăşurat o amplă activitate misionară şi predicatorială, care i-a creat o mare celebritate. Sfântul Ioan a întreţinut strânse legături şi cu episcopul Teotim de Tomis, din Scytia Minor (Dobrogea), din părţile noastre.

    Este ales patriarh al Constantinopolului, însă datorită valorii sale incontestabile şi a atitudinii sale corecte, Sfântul Ioan a fost depus din scaun prin Sinodul de la Stejar din anul 403, întrunit de către adversarii săi, fiind exilat în Bitinia, de unde a fost rechemat, deoarece poporul s-a revoltat, luându-i apărarea. Spre sfârşitul anului 403, Sfântul Ioan a criticat neorânduielile produse cu ocazia inaugurării unei statui a împărătesei Eudoxia aproape de biserica în care slujea el. Drept urmare, un nou sinod (404) îl depune din scaun şi este exilat la Cucuz, în Armenia Mică. Chiar dacă împărăteasa Eudoxia a murit, duşmanii săi nu s-au liniştit, reuşind să-l convingă pe împăratul Arcadie să-l exileze din nou pe Sfântul Ioan la Pytis, un orăşel de pe coasta răsăriteană a Mării Negre. N-a mai ajuns acolo, pentru că a murit pe drum la 14 septembrie 407, rostind: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Sfintele sale moaşte au fost aduse după 30 de ani şi aşezate în biserica “Sfinţii Apostoli” din Constantinopol, în anul 438, de către împăratul Teodosie al II-lea.

    Datorită talentului său predicatorial deosebit, începând din secolul al VI-lea, i s-a dat numele de Hrisostom sau “Gură de Aur”, Biserica prăznuindu-l la 27 ianuarie şi 13 noiembrie. Opera sa are o valoare indiscutabilă, atingând toate temele vieţii sociale şi spirituale, ideile sale fiind mereu actuale. De la el ne-a rămas şi Sfânta Liturghie, care îi poartă numele şi care se săvărşeşte aproape în toate zilele anului bisericesc.

    4.Temeiul sărbătorii din 30 ianuarie
    Pe vreamea împăratului bizantin Alexios Comnen (secolul al XI-lea) s-a iscat o neînţelegere între credincioşii din Constantinopol privind cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, neştiind pe care să-l aşeze pe o treaptă superioară celorlalţi. Unii ţineau mai mult la Sfântul Vasile cel Mare ca om al acţiunii, alţii la Sfântul Grigorie Teologul pentru profunzimea cugetării sale teologice, alţii la Sfântul Ioan Gură de Aur pentru dulceaţa graiului său. Pentru curmarea acestei controverse, cei trei Ierarhi s-au arătat în vis episcopului Ioan, spunându-i că în faţa lui Dumnezeu sunt egali: “Noi suntem una la Dumnezeu şi nu este între noi nicio ceartă sau împotrivire. Deci, rânduieşte-ne pentru toţi trei o zi şi ne fă praznic cuviincios odată”. În baza acestui mesaj, episcopul Ioan a propus şi s-a acceptat să fie rânduită pentru toţi trei o singură sărbătoare, şi anume la 30 ianuarie în fiecare an.

    În încheiere, pentru a reliefa rolul Sfinţilor Vasile, Grigorie şi Ioan în viaţa noastră duhovnicească, voi face apel la Acatistul închinat lor: “Viaţa voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese şi mai scumpe decât toate avuţiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca nişte tezaure de cel mai mare preţ, v-au făcut să fiţi pentru toată lumea creştină cei mai vrednici de toată cinstea şi venerarea noastră, fiind luaţi de cei mai vrednici păstori ai Bisericii ca pilde de viaţă curată şi sfântă, de mari şi neîntrecuţi luminători şi apărători ai dreptei credinţe, ai vieţii celei nemateriale, ai suferinţelor şi asupririlor la care aţi fost supuşi de oameni cu cugete rele ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii inimilor lor celor lacome şi invidioase; dar voi, Sfinţilor, pe toate le-aţi suferit cu credinţă în Dumnezeu, cu înţelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile şi cu viaţa voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!”(Condacul al XIII-lea – Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan).

    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img