More


    Jandarmii, alături de sătmăreni și în acest weekend

    - Advertisement -

    Ca de fiecare dată, sfârșitul de săptămână aduce misiuni suplimentare pentru siguranța cetățenilor. În acest sens, Jandarmeria Satu Mare va intensifica acțiunile specifice de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice, prin organizarea de misiuni, atât independente, cât și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare.

    Obiectivul general îl reprezintă siguranța cetățenilor, dar și verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în contextul epidemiologic actual.

    Efectivele unității vor asigura măsuri specifice, vineri 04 martie, începând cu ora 16.00, la sala de sport din strada Ady Endre din municipiu, cu ocazia meciului de baschet feminin, disputat între echipele CSM SATU MARE și CSM ALEXANDRIA.

    Cu ocazia tuturor misiunilor, echipajele de jandarmi vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției unor incidente sau stări tensionate, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță pentru cetățeni.

    Le recomandăm tuturor să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2 iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.

    În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă, solicitați cu încredere sprijinul jandarmilor.

    Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img