În obiceiurile şvabilor sătmăreni se resimte foarte puternic apartanenţa la biserica romano-catolică. Dintre obiceiurile practicate şi în zilele noastre cele mai multe se leagă de acest cult. Obiceiul palmierului din Duminica Floriilor, duminica dinainte de Paşte, este legat de sărbătoarea Intrării lui Isus în Ierusalim. încă din secolele timpurii ale creştinătăţii, sfinţirea palmierului de Florii era un obicei extrem de răspândit.
În zona noastră, datorită condiţiilor climatice, palmierul este înlocuit de mâţişor. în tradiţiile zilei de Florii la Urziceni apare atât palmierul, cât şi mâţişorul. Pregătirile pentru sărbătoare încep cu mai multe zile înainte. Adunarea mâţişorului cade în sarcina clopotarului. Palmierul este confecţionat de către părinţi pentru copiii mici, de grădiniţă. în pregătirea palmierului, care are loc de obicei sâmbăta, participă ambii părinţi. Bărbaţii (tatăl sau bunicul) din familie confecţionează scheletul palmierului, din bucăţi mici (aproximativ 7-8 cm) de creangă de soc, înşirate pe fire de sârmă de circa o jumătate de metru. Palmierul poate să aibă trei sau patru astfel de ramuri, fiecare dintre ele ornamentate cu crengi de soc de dimensiunea celor înşirate, însă montate perpendicular pe acestea.
Firele de sârmă „îmbrăcate” în soc sunt modelate sub forma unui fus şi legate la ambele capete, la cel inferior fiind ataşat mânerul, iar la cel superior o mică cruce, realizată tot din crengi de soc. împodobirea palmierului este sarcina mamei. Mânerul este ornamentat cu crengi de cimişir de o lungime de circa 15 cm, iar în vârf este aşezată o floare din hârtie, de la care pornesc până la mâner panglici tot din hârtie. Fiecare palmier este unic, deşi se întâmplă deseori ca un palmier (structura acestuia) să servească tuturor copiilor din familie.
Cei care participă direct la acest obicei sunt copiii de vârsta grădiniţei. înainte de slujba din Duminica Floriilor, aceştia îl însoţesc pe preot, cu palmierul în braţe, în drumul său de la parohie la biserică. Preotul sfinţeşte palmierii şi crengile de mâţişor, pregătite pe o masă. Slujba este urmată de o procesiune, în care copiii cu palmieri în braţe urmează imediat în spatele preotului. După sărbătoare, palmierul este învelit şi depozitat în pod, urmând să fie refolo- sit în următorii ani. în trecut, acesta era aşezat pe stiva de lemne din curte, unde rămânea până la înviere. Palmierul nu se arunca nici atunci când se ştia că nu va fi refolosit.
Deoarece aruncarea unui obiect sfinţit este un mare păcat, se prefera arderea palmierului, ritual care căpăta valenţe magice de protecţie a locuitorilor casei.
Nicolae Ghișan
