Soții Stelian și Gabriela Chesa sunt doi sătmăreni obișnuiți, cu o viață obișnuită dar care fac lucruri cu totul și cu totul remarcabile. Mânați parcă de o forță divină au înțeles că misiunea lor în aceste vremuri de restriște este să-și ajute semenii, indiferent de naționalitatea lor. Au renunțat la viața liniștită și tihnită din România și conștienți de pericolul la care se expun au ales să ducă ajutoare ucrainenilor, atât de încercați de ororile războiului, în zonele cele mai fierbinți, acolo unde rușii au semănat teroare și au făcut prăpăd: Kiev, Borodyanca, Gostomel, Bucha, Irpin. În curând se face o lună de când cei doi sătmăreni continuă să ducă ajutoare în încercata Ucraină și așa cum îmi spuneau chiar ei o vor face atâta timp cât va fi nevoie.
“Când a început războiul ne uitam terifiați la imaginile de la televizor însă când a urmat exodul populației din Ucraina am înțeles că trebuie să facem și noi ceva, să-i ajutăm cumva. Așa se face că pe data de 26 februarie am mers în Vama Petea, cu portbagajul burdușit de alimente și produse de igienă. De atunci seară de seară mergeam în Petea, ca voluntari, cu tot felul de ajutoare până când la un moment dat cozile cu refugiați au început să scadă. Știam însă că este foarte mare nevoie de ajutoare în zonele bombardate de ruși, acolo unde rămăseseră mulți bătrâni și copii. Auziserăm de la niște ucraineni cazați la biserica Isus Lumina Lumii, că de aici se duc convoaie cu ajutoare în Ucraina, așa că ne-am hotărât se mergem și noi. Cei de la Uniunea Ucrainenilor, cu care colaborăm foarte bine, ne-au învățat cum să facem hârtiile necesare la vamă iar pentru început am dus ajutoare în localitățile mai apropiate de granița cu România. Am aflat însă că la Lvov, cel mai mare și important oraș din vestul Ucrainei, există un mare centru de refugiați ( peste 250.000 de persoane) și că din cauza numărului mare de refugiați autoritățile erau depășite, așa că am hotărât să mergem acolo. A fost locul unde am primit botezul focului, la propriu, deoarece când ne aflam în cantina unde urma să luăm cina a trebuit să ne refugiem de urgență în adăposturi deoarece zona era bombardată cu rachete” își încep cei doi soți povestea.
Ce se vede la televizor este prea puțin
Ororile războiului nu aveau cum să nu-i impacteze pe cei doi. Ceea ce se vede la știri este prea puțin, iar distrugerile sunt prezente în toate localitățile de la Kiev până la Cernobîl. “La început am ezitat să facem postări cu distrugerile de acolo însă când am auzit că propaganda rusă lansa știri că totul este un fake news am decis ca să arătăm prin filmări și poze toate grozăviile de acolo, că nu sunt exagerări, povești sau fake news, ci realitatea cruntă. În Borodyanca, acolo unde am ajuns înaintea celor de la CNN, am văzut cadavre pe străzi și în mașini, oamenii ni s-au destăinuit și am aflat povești de un dramatism înfiorător, atrocități care nu credeam că se mai pot întâmpla în secolul XXI și care nu cred că pot fi povestite” ne spune gâtuit de emoție Stelian.
Cea ce i-a impresionat însă cu adevărat pe cei doi soți a fost demnitatea și stoicismul ucrainenilor, faptul că ororile războiului i-au unit în suferință.
Cea mai mare mulțumire vine când simți o îmbrățișare sinceră
De aproape o lună Gabriela și Stelian, la volanul unor dube, bat drumurile Ucrainei pentru a mai aduce o infimă alinare prin ajutoarele de strictă necesitate oamenilor atât de încercați. Priceput în construcții Stelian a pus umărul la ridicarea unor acoperișuri și de ce a mai fost nevoie la improvizarea unor adăposturi. Gabriela a bătut ulițele satelor pentru a lăsa câte un pachet la oricine avea nevoie, sătmăreanca ajungând o mică vedetă locală, cunoscută de toată lumea. Granițele lingvsistice există însă limbajul semnelor îi face să se înțeleagă de minune. “Știm exact ce vor să ne spună prin limbajul semnelor deoarece există o sinceritate și o emoție care trece peste toate barierele lingvistice. Iar atunci când primești o îmbrățișare caldă, când simți că omul acela vrea să-și arate toată recunoștința și afectivitatea pritr-o strângere de mână simți că este cea mai mare mulțumire și că tot ce ai făcut pentru ei este prea puțin”, ne spune emoționată Gabriela.
Mai este nevoie încă de ajutoare
La aproape trei luni de la izbucnirea războiului din Ucraina , cei doi soți sunt de părere că mai este mare nevoie de a-i sprijini cu ajutoare pe vecinii noștri. E nevoie în primul rând de alimente ( bunuri neperisabile) dar și de produse de igienă, de generatoare de curent, medicamente și material de construcție. “Am rămas uimit de cât de multă lume se implică și ne ajută. Un mare sprijin primim de la Biserica Sfântul Andrei, de la Asociația SamCivica, de la Fundația Hans Lindner, dar și de la prieteni și cunoscuți. Pentru noi contează foarte mult și o vorbă bună sau o rugăciune. M-a întrebat cineva de ce facem toate lucrurile astea. Care este câștigul nostru? Dragostea pentru oameni, ăsta este cel mai mare câștig” aflăm de la cei doi.
Persoanele care doresc să ajute sau să doneze bani o pot face în contul Bisericii Sfântul Andrei: AFCC ROO9BTRLLRONCRT0299515901 ( specificat pentru Ucraina) . Persoană de contact Gabi: 0735 981 860
Nicolae Ghișan
