More


    CREDINȚĂ. Slujbă Arhierească în Țara Oașului oficiată de PS. Timotei Sătmăreanul

    - Advertisement -

    În duminica a 8-a după Rusalii (a înmulțirii pâinilor), Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” Turț-Băi, Protopopiatul Oaș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

    Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe Altarul de vară al lăcașului monahal, așezat într-o frumoasă poiană, sfințirea locului de mănăstire fiind în luna aprilie a anului 2007, de către Preasfințitul Părinte Iustin.

    Din soborul părinților slujitori amintim pe Pr. Marcel Malanca, protopopul Oașului, Pr. Viorel Grec, paroh în Mesteacăn, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat.

    Între credincioşii prezenți la slujbă s-au aflat domnuAdrian Cosma, deputat în Parlamentul României, domnul Ioan Irime, primarul comunei Turț, dar și alți consilieri locali.

    Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de teologi din Cluj-Napoca.

    După momentul Chinonicului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit un bogat cuvânt de învățătură, explicând credincioșilor prezenți pericopa evanghelică care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, cap. 14, v. 14-22, cu referire la minunea înmulțirii pâinilor.

    În încheiere, preacucernicul părinte protopop Marcel Malanca a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru slujire în mijlocul obștii monahale, și, în semn de recunoștință și prețuire, a dăruit, din partea maicii starețe Teofana Costea și a măicuțelor o icoană reprezentând pe Sfântul Apostol Timotei și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, a cărei prăznuire se face duminică, 7 august.

    De asemenea, Preasfinția Sa a conferit câteva Diplome Omagiale ale Anului 2022 unor binefăcători și ajutători.

    La final, ierarhul a sfințit și binecuvântat cele trei clopote ale lăcașului de închinare.

    Arhid. Adrian Dobreanu
    Responsabil Comunicații Media-Online



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img