More


    Gala Dansului Careian! Zeci de tineri talentați au prezentat coregrafii excepționale

    - Advertisement -
    Marți, 2 august 2022, în cea de a doua zi a Festivalului AugustFest, a avut loc Gala Dansului Careian, unde zeci de tineri, membri ai cluburilor de dans careiene: Lead and Follow, Magic Dance și Club Dance, pregătite de instructorii: Bagossy Zoltan, Raluca Păvăluc și Ana Glib, au prezentat un program excepțional în fața unui public venit în număr mare în Parcul Dendrologic.
    Timp de peste două ore, tinerii careieni, au prezentat dansuri clasice și moderne, în costumații care au atras atenția celor prezenți.
    Gala de dans a reprezentat un moment aparte pentru fiecare tânăr artist care a urcat pe scenă, deoarece, aceștia au revenit în fața publicului careian după o pauză de doi ani, mulți dintre ei renunțând la o plecare în tabără doar pentru a se pregăti pentru această seară specială.
     Programul următor:

    Parcul Castelului Károlyi, în fiecare seară, de la ora 20.30

    Miercuri, 3 august

    Șlagăre de operetă, musical, romanțe și canțonete

    Participă grupul Operittissimo din Cluj Napoca

    Joi, 4 august

    Concert MARGARET ISLAND (Budapesta)

    – în deschidere soliștii de muzică ușoară de la Centrul Cultural Carei

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img