More


    Jandarmii, prezenți la evenimentele din acest weekend

    - Advertisement -

    Sfârșitul de săptămână care începe, are programate mai multe evenimente culturale dar și religioase la care se așteaptă participarea unui public numeros.

    Latino Night Ardud”, ”Festivalul Internațional de Folclor Cetatea Codrului” de la Ardud și ”Tășnadul Estival” sunt manifestările la care jandarmii sătmăreni vor fi prezenți la datorie.

    O atenție deosebită va fi acordată și manifestărilor religioase prilejuite de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Bisericile, mănăstirile și zonele adiacente acestora vor înregistra o prezență crescută a credincioșilor, ocazie cu care jandarmii vor veghea la buna desfășurare a acestor manifestări.

    Independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmii sătmăreni vor răspunde prezent la toate misiunile organizate pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru prevenirea unor evenimente nedorite.

    Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

    Le recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, iar în caz de nevoie, cu încredere, să solicite sprijinul forțelor de ordine.

    Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img