More


    LANSAREA CAMPANIEI ZERO LA MIE – ediția a 2-a A

    - Advertisement -

    Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a dat startul activităților într-o nouă campanie Zero la Mie, aflată acum la cea de a doua ediție, după o primă ediție care a avut loc în anul 2017. Campania este iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare prin Biroul Siguranță Școlară, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare și cu sprijinul Primăriei Negrești-Oaș, Primăriei Tășnad și al Primăriei Muncipiului Carei, instituții care au apreciat importanța unor astfel de activități în comunitățile pe care le deservesc.

    Campania îşi propune o informare pertinentă a tinerilor cu privire la consecinţele legale ale unor comportamente produse în contextul consumului de alcool sau droguri şi, implicit, o reducere a riscului de implicare a tinerilor în infracțiuni. Infracţiunile vizate cu precădere sunt cele de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe dar şi infracţiunile comise cu violenţă.

    Publicul ţintă al campaniei îl reprezintă un număr de aproximativ 4.500 de beneficiari direcţi, în special tineri, polițiștii propunându-și să ajungă la 4000 de persoane din comunitate (în special din orașele Carei, Negreşti Oaş și Tășnad), 400 de elevi de liceu și 100 de cursanţi ai şcolilor de şoferi.

    Activităţile au debutat în iulie 2022 cu sesiuni informative în şcolile de şoferi din municipiul Satu Mare, vizând informarea tinerilor viitori conducători auto cu privire la implicațiile consumului de alcool şi droguri în traficul rutier și vor continua în luna august cu organizarea de evenimente publice în zone de agrement şi zone intens circulate din Carei, Tăşnad şi Negreşti Oaş vizând conștientizarea efectelor şi a implicaţiilor legale ale consumului ocazional de alcool sau droguri.

    Din luna septembrie sunt programate activități de informare în liceele din Carei, Tăşnad şi Negreşti Oaş susținute de specialiști din cadrul instituțiilor partenere (Poliție,CPECA) cu privire la implicațiile consumului de alcool şi droguri. Activităţile preconizate se vor derula până în luna decembrie a anului în curs.

    Reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroul Siguranță Școlară şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog au susţinut primele întâlniri cu cursanţii școlilor de șoferi din municipiul Satu Mare. Scopul activităţilor este acela de a-i sensibiliza pe tinerii viitori şoferi cu privire la riscurile pe care şi le asumă cei care conduc sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe care afectează funcţiile psihice.

    Prin acțiunile realizate de polițiști și specialiștii antidrog, tinerii sunt informați și conștientizați asupra faptului că principalul risc în conducerea sub influența alcoolului/drogurilor este chiar pierderea vieții sau a sănătății celui ce alege să conducă într-o astfel de stare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img