More


    PESTE 170 de sancțiuni contravenționale aplicate ieri

    - Advertisement -

    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 01 august a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 170 de sancțiuni contravenționale.

    Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 43 000 de lei.

    De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 10 conducători auto.

    Exemple:

    • 8 conducători auto, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 104-156 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, 70 respectiv 90 km/h.
    • Un conducător auto nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care era angajat în traversarea străzii pe trecere de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
    • Un conducător auto, de 21 de ani, a fost identificat pe DN 1C, în localitatea Turulung în timp ce efectua manevra de depășire neregulamentară.


    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img