A fost lansată o petiție online…
deciziile care i-au lăsat cu gura ca la …dentist
Colegiului Medicilor Stomatologi din România a dat, cu de la sine putere, decizii prin care poate fi afectată grav viața românilor: dentiștii nu mai au voie să facă lucrări complicate decât dacă au specializări suplimentare.
Dacă o măsea se rupe, în timpul unei extracții, dentistul e obligat, prin noile reglementări, să trimită pacientul la plimbare, să-și caute alt medic specializat în extragerea rădăcinii. Noile norme nu țin cont nici măcar de cazurile care necesită intervenții de urgență și care pun în pericol viețile oamenilor. Acum se încearcă blocarea acestor decizii abuzive, în Parlament, de către stomatologii care se revoltă. Schimbarea nu doar îi falimentează pe dentiști, ci mai ales poate să omoare mii de oameni, mai ales din mediul rural, unde e greu de găsit un stomatolog. Circa 85% din suprafața României e în mediul rural și 10% în urbanul mic.
Patronatul Medicilor Stomatologi din România a lansat o petiție online – „Împreună pentru pacienții noștri” – prin care se cere sprijinul tuturor colegilor de breaslă, pentru a solicita retragerea de îndată a două decizii emise de Colegiului Medicilor Stomatologi din România, care au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 556 din 21 iunie 2023. De asemenea, se cere dezbaterea publică a acestor reglementări, în cadrul întregului corp profesional al stomatologilor din România.
Una dintre cele două decizii prevede aprobarea competenţelor medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în „Stomatologie generală”. Cealaltă prevede aprobarea competenţelor medicului stomatolog specialist în „Chirurgie dento-alveolară”.
Practic, dentiștilor li se ia dreptul de a profesa, dacă nu au anumite specializări suplimentare care în trecut nu erau obligatorii, astfel încât cei care deja au făcut anumite intervenții chirurgicale în anii în care și-au practicat meseria, pe baza diplomelor obținute anterior, nu vor mai putea face același lucru și de acum încolo, decât dacă mai fac un rezidențiat pe altă specializare. Dar nici măcar locuri scoase pentru aceste rezidențiate nu există.
Colegiul local Satu Mare se opune vehement decizie
Două decizii emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România: nr. 4/2CN/2023 și nr. 5/2CN/2023, publicate recent în Monitorul Oficial nr. 556/21.06.2023 au creat mare agitație în rândul multor stomatologi din România care se văd în imposibilitatea de-a și practica meseria, întrucât sunt restrânse multe din manoperele și tratamentele pe care le puteau face. ,,Ne opunem vehement acestei decizii abuzive”, spune președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Satu Mare, Cosmin Rațiu.
„Colegiul Local Satu Mare nu a votat această decizie aberantă prin reprezentantul nostru în Consiliul Naţional dr. Titus Osz. Ne opunem vehement acestei decizii abuzive de a îngrădiri efectuarea unor manopere uzuale şi de a restrictiona dreptul dobândit prin examenul de licenţiere şi curicula celor 6 ani de facultate! Exact cum spuneam şi public, reprezentanţii noştri din conducerea centrală nu ne mai reprezintă interesele noastre ale medicilor practicieni, iar toate acţiunile lor din ultima perioadă dovedesc ura împotriva medicilor stomatologi care muncesc zi de zi în cabinete, dau salarii cadrelor auxiliare, reinvestesc profitul în aparatură şi consumabile. (…) Să fiți pregătiți să protestăm chiar și în stradă pentru viitorul nostru și a profesiei de medic stomatolog. Azi eu cer demisia BEx-ului de la București”, a declarat Cosmin Rațiu președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Satu Mare.